„Amintiri din Epoca de Aur\", în deschiderea Festivalului de Film de la Sarajevo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Amintiri din Epoca de Aur\", în deschiderea Festivalului de Film de la Sarajevo

Cultură 07 Iulie 2009 / 00:00 369 accesări

Filmul-omnibus „Amintiri din Epoca de Aur\", produs şi scris de Cristian Mungiu, va deschide cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo, care va avea loc luna viitoare. Filmul „Amintiri din Epoca de Aur\" a fost produs şi scris de Cristian Mungiu şi regizat de acesta, alături de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu. Filmul va fi prezentat pe 12 august, în deschiderea festivalului, care va dura pînă pe 20 ale lunii. La proiecţie sînt aşteptaţi să participe Cristian Mungiu şi majoritatea regizorilor care semnează proiectul.

Filmul a fost prezentat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes 2009, fiind foarte bine primit de critică. Celebra publicaţie Variety a spus că „tinereţea şi talentul celor cinci regizori ar trebui să spulbere teama că cinematografia din România, care a cunoscut o adevărată explozie, ar fi incapabilă să abordeze o gamă largă de stiluri\". Totodată, filmul-omnibus, care a fost vîndut, deja, în 25 de ţări, a fost prezentat în premieră în România, la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie).

Taguri articol


12