Filmul-omnibus „Amintiri din Epoca de Aur\", produs de Cristian Mungiu, va avea premiera nord-americană la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, care se va desfăşura în perioada 10 - 19 septembrie. Filmul va fi proiectat în secţiunea Contemporary World Cinema. Pelicula este regizată de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Cristian Mungiu, acesta din urmă semnînd şi scenariul. Pentru că este format din şase scurtmetraje şi durează peste două ore, filmul a fost împărţit în două în vederea lansării pe marile ecrane, „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa\" şi „Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber\". Prima parte va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 24 septembrie, în timp ce a doua parte va fi lansată pe 23 octombrie.
„Amintiri din Epoca de Aur\" ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România anilor \'80, recuperînd umorul care i-a ajutat pe români să supravieţuiască perioadei. Lungmetrajul conţine şase poveşti. Filmul „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa\" este compus din patru episoade-legende: „Legenda activistului în inspecţie\", „Legenda fotografului oficial\", „Legenda politrucului zelos\" şi „Legenda poliţistului lacom\". Lungmetrajul „Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber\" este compus din „Legenda vînzătorilor de aer\" şi „Legenda şoferului de găini\". Prima parte a \"Amintirilor\" va deschide şi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (25 septembrie - 3 octombrie).
Din distribuţia filmului fac parte actorii Vlad Ivanov, Diana Cavaliotti, Radu Iacoban, Tania Popa, Alexandru Potocean, Emanuel Pîrvu, Paul Dunca, Ion Sapdaru şi Gabriel Spahiu. „Amintiri din Epoca de Aur\" a fost prezentat, anul acesta, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard. Totodată, filmul a fost prezentat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, dar şi la Festivalul Internaţional de Film din La Rochelle, Festivalul de Film de la Munchen, Festivalul de Film de la Melbourne şi Norwegian Film Festival. La Festivalul de film de la Toronto vor mai rula filmele „Poliţist, adjectiv\", de Corneliu Porumboiu, şi „Cea mai fericită fată din lume\", de Radu Jude.
Astfel, filmul „Poliţist, adjectiv\", care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes - în secţiunea Un Certain Regard, unde a obţinut două distincţii, premiul FIPRESCI şi premiul juriului -, va rula la Festivalul de la Toronto, în secţiunea Contemporary World Cinema, în timp ce lungmetrajul de debut al lui Radu Jude, „Cea mai fericită fată din lume\", va fi proiectat în secţiunea Discovery, dedicată tinerilor regizori debutanţi. Filmul „Cea mai fericită fată din lume\" a fost distins cu premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Cinema Independent IndieLisboa (23 aprilie - 3 mai). Pelicula a cîştigat, de asemenea, premiul CICAE (Confederation Internationale des Cinemas d\'Arts et d\'Essai) la Festivalul de la Berlin, premiul pentru cel mai bun scenariu (Radu Jude & Augustina Stanciu) la Festivalul Internaţional de Film B-EST şi, recent, o menţiune specială a juriului pentru cea mai bună actriţă (Andreea Boşneag), la festivalul goEast de la Wiesbaden, distincţie „creată\" special de juriul evenimentului pentru foarte tînăra artistă. Pelicula „Cea mai fericită fată din lume\" a fost prezentată, de asemenea, anul acesta, în Programul ACID (Association du Cinema Independant pour sa Diffusion), din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.