Amnistie fiscală pentru 12.000 de mămici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amnistie fiscală pentru 12.000 de mămici

Eveniment 02 August 2014 / 00:00 920 accesări

Curtea de Conturi s-a trezit acum că 12.000 de mame trebuie să dea nişte bani înapoi, pentru nereguli comise de funcţionari, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că lui i se pare că este o interpretare greşită a instituţiei. El a precizat că şi pentru astfel de cazuri va fi aplicat proiectul de lege privind amnistia, prin care să fie eliminată obligaţia restituirii acestor sume rezultate din nereguli comise de funcţionari. ”Mi se pare incorect ca, după cinci ani, să îi ceri unei mame să dea nişte bani pe care i-a primit, nu i-a furat, nu i-a luat cu forţa din casieria agenţiei. Dacă s-au făcut asemenea greşeli, cred că nu poţi să vii după atâţia ani şi să le ceri oamenilor să dea banii înapoi”, a adăugat Ponta. Premierul a arătat că situaţia acestor mame va fi tratată similar cu cea a pensionarilor care, la rândul lor, vor beneficia de amnistie fiscală. Tot vineri, premierul Ponta a precizat că Legea privind amnistia, care urmează să fie redactată de Ministerul Muncii, va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, Ponta precizând că este o amnistie fiscală, nu penală. ”În proiectul de lege se va spune foarte clar: ce nereguli care s-au făcut până la ziua adoptării legii intră sub amnistie, cine greşeşte de acum încolo plăteşte. Sub incidenţa legii vor intra toate acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin - fie pensii, fie indemnizaţiile pentru mame - și care din cauza unor erori - vorbesc de partea administrativă, partea penală nu intră la Guvern - trebuie să dea nişte bani înapoi”, a spus Ponta. Întrebat de presă dacă pensionarii vor beneficia de amnistie indiferent dacă au dat mită sau nu pentru a primi pensii, Ponta a precizat că nu trebuie făcută o confuzie între amnistia fiscală şi cea penală. Joi, premierul Ponta a anunţat că Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, Ponta cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă şi spunând că respectivii pensionari probabil au greşit, dar nu au făcut-o pentru a se îmbogăţi. În altă ordine de idei, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că Guvernul va modifica Ordonanţa de Urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel încât orice părinte care va beneficia de indemnizaţie să poată să obţină şi alte venituri, muncind de acasă. Plafonul propus pentru aceste venituri este de aproximativ 1.500 de lei pe an, respectiv trei indicatori sociali de referinţă.



12