Acum două zile, cînd a izbucnit scandalul în jurul propunerii de remaniere a ministrului Dan Nica, l-am auzit pe Cristian Tudor Popescu, chiar în cursul acelei dimineţi furtunoase, făcînd una dintre primele declaraţii publice, la „cald”, cum se spune în limbaj gazetăresc. I-am dat dreptate veşnic încruntatului editorialist atunci cînd a afirmat că „într-o ţară normală, hotărîrea bine întemeiată a oricărui premier de a schimba unul dintre miniştrii Cabinetului pe care îl conduce este un lucru firesc, dacă nu chiar banal”… Aşa este! Numai că, în România, starea de anormalitate, uneori împinsă pînă la absurd, aşa cum scriam de ieri, fără să ştiu ce va urma, a făcut ca un asemenea gest politic să inflameze spiritele teribil. Ceea ce mă deosebeşte, însă, de continuarea raţionamentului lui Cristian Tudor Popescu, este opinia conform căreia această măsură luată de Emil Boc, dar comandată de la Cotroceni, în mod evident, are drept scop „distanţarea lui Traian Băsescu de acest guvern şi instalarea sa într-un fel de opoziţie, prin care încearcă să-şi recucerească electoratul.” Da de unde!? CTP-ul îl crede pe actualul preşedinte mai subtil decît este în realitate…

Dincolo de speculaţiile făcute de întreaga presă, în legătură cu afirmaţiile cam hazardate ale ministrului de Interne despre o posibilă tentativă de fraudare a alegerilor prezidenţiale, fapt care se pare că l-a enervat chiar şi pe Boc, personal, nu numai pe preşedinte, dovadă că Nica a pus degetul pe rană, Mircea Geoană a dezvăluit, într-o scurtă conferinţă organizată imediat după încheierea şedinţei coaliţiei, un amănunt ce mi se pare simptomatic pentru absurdul şi isteria electorală în care trăim. După ce l-a acuzat pe faţă pe Traian Băsescu că vrea să-l pună interimar la Interne pe propriul său şef de campanie, Vasile Blaga, preşedintele PSD a afirmat, comentînd ironic atitudinea PD-L-ului din şedinţa ce tocmai se încheiase, că şeful statului s-a simţit, probabil, „lezat în amorul propriu” de anchetarea parlamentară a unor persoane foarte apropiate de familia Băsescu, precum Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea. Magistrală ironie… Iată absurdul de care vorbeam şi ieri manifestîndu-se, în toată splendoarea sa, căci în epoca lui Traian Băsescu, „amorul propriu” a devenit politică de stat, remaniind miniştri dintr-un pocnet de degete, ca la prestidigitaţie, trimiţînd mezina preşedintelui în Parlamentul European pe banii publici ai Ministerului Tineretului, care i-a făcut campanie, sau transformînd turismul în prioritate naţională, tocmai într-un an de criză economică în care românii nu mai sînt siguri de salariile sau pensiile lor! Mai vreţi ceva în plus? (Va urma.)