Un raid împotriva fabricanţilor de CD-uri şi DVD-uri pirat cu muzică, filme şi programe de calculator a fost organizat la cererea Recording Industry Association of America şi a Motion Picture Association of America, organizaţii ce se ocupă cu protejarea drepturilor de autor şi ai căror reprezentanţi i-au secondat pe poliţişti. În urma acestei operaţiuni au fost descoperite cele mai mari laboratoare de falsificat CD-uri şi DVD-uri din Statele Unite, fiind confiscate peste 40.000 de discuri piratate şi cîteva sute de echipamente de inscripţionare. În pofida anvergurii acestei acţiuni, poliţia nu a arestat decît o singură persoană, Abduraitamance Diallo, de 19 ani, care va fi pus sub acuzare pentru infracţiunea de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală.
Prima descindere în forţă s-a făcut asupra unui garaj unde au fost găsite 23 de staţii de multiplicare a CD-urilor, ce conţineau peste 200 de echipamente de inscripţionare CD şi DVD. Cea de-a doua descindere a avut loc pe adresa unui birou de unde au fost confiscate cele peste 40.000 de discuri cu materiale piratate. Este vorba despre o singură echipă de falsificatori care erau capabili să producă nu mai puţin de 6.000 de discuri pe oră. Odată inscripţionate discurile erau vîndute la preţuri derizorii.
Printre filmele descoperite pe aceste discuri pirat se aflau şi unele care nu au fost încă lansate pe DVD, aşa cum este cazul cu "Snakes on a Plane" sau "World Trade Center". Discurile cu muzică cuprindeau toată gama de ritmuri de la Latino, pop şi rock pînă la gospel şi muzică religioasă.