Mai multe autospeciale de pompieri au intervenit aseară, în Portul Constanţa, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la un siloz de cereale. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că, în jurul orei 18.00, mai multe persoane au sunat la 112 şi au sesizat faptul că banda transportoare de la silozul din dana de gabare, din zona Dana 0, a luat foc. Primii care au ajuns în zonă şi care au încercat să stingă flăcările au fost pompierii din cadrul Consal. Ei au utilizat o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi una cu apă şi spumă. Pentru că nu s-au putut ţine sub control flăcările, ISU „Dobrogea“ a trimis în ajutor alte patru autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară din cadrul Detaşamentului Constanţa Oraş. Din primele investigaţii, militarii au stabilit că incendiul a izbucnit iniţial la banda transportoare dintre siloz şi navă. Pompierii au reuşit să oprească extinderea flăcărilor către siloz, iar după trei ore, incendiul era sub control. Totodată, având în vedere că intervenţia a fost una riscantă dată fiind înălţimea la care au intervenit pompierii, între 70 şi 100 de metri, în zonă a fost prezent şi un echipaj SMURD. O echipă formată din pompieri şi poliţişti a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui incident.