Cîntăreaţa britanică, aflată în vacanţă pe insula St. Lucia din Caraibe, a fost spitalizată pentru a treia oară în ultimele trei luni. Aflată pe micuţa insulă pentru a se relaxa şi, totodată, pentru a lucra la următorul său album, Amy Winehouse a fost internată la spitalul din St. Lucia, în noaptea de vineri, în urmă cu o săptămînă. Această informaţie a fost confirmată miercuri de purtătorul de cuvînt al artistei. ”Ea se plîngea de dureri în zona pieptului, iar doctorii au sfătuit-o să meargă la spital şi să se interneze. Cei de acolo au ţinut-o sub observaţie peste noapte, iar apoi au externat-o”, a declarat reprezentantul artistei. Cu cîteva săptămîni în urmă, Amy Winehouse a leşinat şi a fost transportată de urgenţă la spital. Medicii au declarat că a fost vorba de o simplă deshidratare, însă mulţi dintre fanii cîntăreţei au început să se teamă că Amy Winehouse a reuşit să îşi învingă dependenţa de droguri înlocuind-o cu un consum excesiv de alcool. În plus, admiratorii cîntăreţei se tem că aceasta nu va putea să cînte peste zece zile, cînd se va întoarce în Marea Britanie, unde urmează să concerteze la Shepherd\'s Bush Empire din Londra, pe 31 mai, într-un show organizat în onoarea celei de-a 50-a aniversări a casei de discuri Island Records.
Amy Winehouse se luptă cu dependenţa de droguri încă de cînd a devenit celebră, în 2007, graţie albumului ”Back to Black”, bine primit de public şi lăudat de critici. Faimoasa cîntăreaţă a cîştigat cinci premii Grammy în 2008. În ultimii doi ani, însă, Amy Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decît pentru muzica sa. Cîntăreaţa cu o voce excepţională este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinţa de automutilare, anorexie şi bulimie.