An bun pentru activităţile de prelevare şi transplant organe!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

An bun pentru activităţile de prelevare şi transplant organe!

Sănătate 03 Ianuarie 2014 / 00:00 506 accesări

2013 poate fi considerat un an bun pentru activităţile de prelevare şi transplant organe. Anul trecut, Ministerul Sănătăţii (MS) a acreditat 51 de unităţi sanitare cu paturi pentru activităţile de prelevare şi transplant de cord, transplant hepatic şi pancreatic, transplant renal, dar şi pentru prelevare de organe, ţesuturi şi celule. Şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa a primit acreditare pentru activitatea de prelevare de organe. Potrivit MS, conform datelor Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), în 2013 s-au realizat 300 de transplanturi de rinichi, 118 transplanturi de ficat şi unul de cord, statistici care nu mai clasează România pe ultimele locuri la acest capitol. MS îşi propune pentru 2014 îmbunătăţirea activităţii ANT, astfel încât instituţia să-şi recapete prestigiul recunoscut în lumea medicală şi să redevină o instituţie profesionistă puternică, ce va coordona şi administra activitatea de transplant. Reamintim că, din 26 noiembrie 2013, noul director al ANT este prof. univ. dr. Radu Deac. În 2014, programul naţional de transplant, alături de cel de cancer şi diabet vor reprezenta priorităţi naţionale şi vor fi tratate la adevărata lor valoare, astfel încât acestea să devină, până la sfârşitul anului, programe etalon, anunţă MS.



12