Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, locul 106 în clasamentul WTA, a câştigat, miercuri, scor 2-6, 6-3, 7-6(5), meciul jucat cu compatrioata Alexandra Dulgheru (511 WTA) în primul tur al calificărilor pentru turneul de la Roland Garros, dotat cu premii totale în valoare 16,790,000 de euro.
Partida dintre cele două a durat două ore şi 38 de minute. 16 break-uri şi-au împărţit Alexandra Dulgheru (511 WTA) şi Ana Bogdan (106 WTA) în duelul din primul tur al calificărilor pentru tabloul principal de la Roland Garros. Cu toate acestea, meciul a avut nevoie de tie-break decisiv. După un script similar partidei de la începutul lunii februarie, când Ana Bogdan a învins-o la Charleston pe Alexandra Dulgheru, asigurându-şi astfel prezenţa pe tabloul principal, "Piti" a dominat setul inaugural, pe care l-a câştigat cu trei break-uri, 6-2, în 42 de minute de joc.
Setul doi a debutat cu patru game-uri câştigate contra serviciului, câte două în contul fiecărei jucătoare. La 2-2, Alexandra a rupt seria şi şi-a ţinut serviciul, însă a fost ultimul game câştigat în manşă: jucătoarea lui Martin Vilar şi-a pierdut serviciul la zero în game-ul şapte, a ratat apoi două mingi de re-break şi nu a mai avut forţă pentru a prelungi manşa, pierzându-şi încă o dată lansarea.
Dulgheru a avut un pas în faţă în decisiv: a reuşit break-ul în primul game, dar Ana Bogdan şi-a recuperat greşeală, în jocul şase. Alexandra a câştigat din nou la retur, la 4-4, a servit pentru meci o dată, la 5-4, apoi din nou la 6-5, dar nu s-a apropiat la mai puţin de două puncte de victorie, la egalitate, Piti nu a avut minge de meci. iar Ana Bogdan a avut nervi de oţel, împingând meciul în tie-break acolo unde nu a cedat niciodată conducerea, fiind doar egalată de Dulgheru, de două ori, la 1-1 şi 5-5. Ana Bogdan s-a impus cu 7-5 în tie-break şi va juca pentru un loc în turul trei al calificărilor cu jucătoarea din Turcia, Basak Eraydin (209 WTA).