Noul val al cinematografiei româneşti continuă seria succeselor imediat precedente ale promoţiei Mungiu-Puiu-Mitulescu-Porumboiu, într-o manieră specifică. Nou-veniţii sunt şcoliţi peste Ocean, au trecut prin pedagogia de profil americană sau europeană, s-au făcut cunoscuţi la diverse festivaluri ce lansează cele mai tinere talente. Este şi cazul lui Bogdan George Apetri, care a parcurs o traiectorie nord-americană înainte de a debuta cu un lungmetraj. Scris în prima formă de Cristian Mungiu şi Ioana Uricaru, proiectul „Periferic” a fost preluat de regizor şi de scenaristul Tudor Voican, devenind o coproducţie româno-austriacă, cu un distribuitor de mare prestigiu, precum MK2.

Nu putea să nu atragă, aşadar, atenţia şi la Locarno, în cadrul unei ediţii a debuturilor, participând în secţiunea principală, alături de „Morgen” de Marian Crişan. Subiectul este unul care mă tem să nu fie prea „bătut” în anii ce vin. Este preluat din universul puşcăriilor, al mediilor interlope, cu preocuparea de a accentua umanitatea ultragiată a celor intraţi în acest cerc. Ca organizare a subiectului, mizează pe efectul termenului-limită. În 24 de ore, cât are permisiunea de a părăsi închisoarea, Matilda îşi propune să rezolve câteva lucruri dificile, înainte de a încerca să fugă din ţară. Are un copil din flori, are un amant dubios, un frate, cu care este certată şi trebuie să o conducă pe ultimul drum pe mama ei. O biografie încărcată, un personaj dificil, a cărui interpretare i-a revenit tinerei actriţe Ana Ularu. La doar 25 de ani - este născută pe 26 iunie 1985, la Bucureşti - Ana Ularu deţine câteva reuşite certe, având un profil artistic foarte special, o culoare unică a ochilor, o siluetă de silfidă, o stare de nelinişte creatoare care o fac anume hărăzită pentru personaje trăind la paroxism.

Este şi cazul Matildei, dar să nu uităm că a jucat în „Anaconda 4: Drumul orhideelor” (2009), un thriller cu accente fiction, şi de asemenea, în „Afterimage” (2007, poveste plasată în viitor - anul 2057, când trebuiau reconsiderate evenimente legate de capacitatea obiectelor de a exprima ceea ce ele reflectă peste timp). A făcut cu succes şi roluri episodice, repede remarcate, în „Hârtia va fi albastră” (2006) de Radu Muntean, în „Magnatul” (2004) de Şerban Marinescu. Napoleon Helmis i-a acordat rolul principal (Lenuţa), alături de Mara Nicolescu (Jeni), în „Italiencele”. Acum, în „Periferic”, nu am exagera spunând că duce filmul pe umerii ei, ceea ce criticii elveţieni aflaţi la Locarno au observat imediat. De aceea i-au şi acordat ceea ce se cheamă „Prix Boccalino de la presse”.

Un semn bun, care ar putea să anunţe şi alte aprecieri asemănătoare, pe care le-am dori concretizate în opţiunile celorlalte jurii de la Locarno. Lista acestora va fi cunoscută în această seară, la Plazza Grande.