COLECTARE MAI BUNĂ Veniturile bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cumulat pe primele nouă luni ale anului 2012 au însumat 123,324 miliarde lei, în creştere cu 7,6% faţă de cele din perioada similară a anului trecut (114,62 miliarde lei), conform datelor furnizate de ANAF. Totalul veniturilor din primele nouă luni din 2012 reprezintă un grad de realizare de 99,7% a programului de încasări venituri bugetare comunicat de Ministerul Finanţelor Publice pentru ANAF, după rectificarea bugetară din luna august (123,763 miliarde lei). Ponderea în Produsul Intern Brut (PIB) a veniturilor colectate de ANAF în perioada menţionată a crescut cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La bugetul de stat, faţă de primele nouă luni din 2011, s-a înregistrat o creştere cu 8,8 % a veniturilor colectate, respectiv cu 6,778 miliarde lei (de la 76,838 miliarde lei în anul 2011 la 83,616 miliarde lei în 2012). La accize, încasările la bugetul de stat au fost cu 8,8% mai mari faţă de cele încasate în anul 2011. Potrivit ANAF, creşterea încasărilor din accize se datorează atât îmbunătăţirii activităţii de colectare, cât şi a faptului că începând cu 1 iulie 2012 s-au înregistrat creşteri de cote la tutun, acciza totală fiind de 79,19 euro/1.000 ţigarete, comparativ cu 76,6 euro/1.000 ţigarete până la 30 iunie 2012.
BAZE DE IMPOZITARE EXTINSE În privinţa bugetelor de asigurări sociale, se constată că s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent ale sumelor colectate, ca urmare a măsurilor privind extinderea bazei de impozitare, precum şi a măsurilor de îmbunătăţire a activităţii de colectare. La bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate veniturile încasate au înregistrat în perioada de referinţă o creştere cu 1,541 miliarde lei, respectiv cu 14,2 % faţă de primele nouă luni din 2011. Evoluţia veniturilor acestui buget a fost influenţată de mai mulţi factori - începând cu luna februarie 2012, veniturile realizate au inclus şi contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa de clawback) în sumă de 1,154 miliarde lei. Totodată, începând cu luna mai, în urma recalculării veniturilor din pensii datorate acestui buget, sumele colectate au fost mult diminuate, cu aprox. 90 milioane lei, urmare a recalculării contribuţiilor datorate de pensionari, precum şi cu aprox. 88 milioane lei ca urmare a restituirii unor sume din cele reţinute anterior pensionarilor cu pensii mai mici de 740 lei.