ANAF acuză... una dintre cele mai cunoscute firme din România?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prejudiciu enorm

ANAF acuză... una dintre cele mai cunoscute firme din România?

Economie 28 Aprilie 2015 / 00:00 3818 accesări

ANAF-ul lucrează, de mai mult timp, la un megadosar ce ar implica, potrivit hotews.ro, care citează surse guvernamentale, una dintre cele mai importante și mai cunoscute companii din România, care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu o sumă uriașă. Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre Murfatlar România SA. Aşadar, ANAF acuză companiile Murfatlar, Euroavipo SA şi alte firme de evaziune fiscală ce ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu peste 700 de milioane de lei. Controlul Fiscului a urmărit activitatea firmelor din ultimii patru ani şi a început în toamna lui 2014. Potrivit surselor citate, ANAF acuză că evaziunea s-ar fi realizat prin neplata taxelor şi impozitelor, nerespectarea regimului de antrepozitare fiscală şi prin simularea insolvenţei pe seama creanţelor create artificial în interiorul grupului. Controlul realizat de Direcţia de Integritate din ANAF a dus şi la prinderea unor inspectori ai Fiscului care ar fi sprijinit companiile menţionate. Aşadar, potrivit hotnews.ro, mai mulţi angajaţi ai ANAF ar fi comis infracţiuni de abuz. Prejudiciul total estimat de Fisc este de circa 160 milioane de euro, cea mai mare parte fiind atribuită firmei Euroavipo SA (peste 600 milioane de lei). ANAF a depus în aprilie 2015 două sesizări la DNA în legătură cu cele două firme.

MURFATLAR, ÎN INSOLVENŢĂ Grupul Euroavipo, din care face parte şi Murfatlar România SA, controlează peste 25% din piaţa internă a băuturilor alcoolice. Printre brandurile deţinute de grup se numără Unirea, Sankt Petersburg, Amador, Hanul Ars, Palinca de Buzău. Firma SC Euroavipo SA este în prezent în reorganizare judiciară, în urma intrării în insolvenţă. Acţionarul majoritar este Garland Industries Limited, un off-shore din Insulele Virgine, cu 72% din acţiuni. Ceilalţi acţionari semnificativi sunt Emanuel Dobronăuţeanu, Ion Dobronăuţeanu şi Maria Ivănescu. Firma SC Murfatlar România SA este, la rândul său, în insolvenţă. Cel mai important acţionar este Euroavipo SA (cu 41,9% din acţiuni).



12