Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va putea recupera datoriile la buget ale contribuabililor prin cesionarea creanţelor. Preţul creanţelor nu va fi mai mic decît valoarea nominală a obligaţiilor contribuabililor, potrivit unui proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului de Procedură Fiscală. În cazul în care există mai mulţi ofertanţi pentru preluarea creanţelor fiscale, cesiunea se va realiza în urma unei licitaţii organizate de către ANAF. Cesionarul creanţei fiscale preia toate drepturile cedentului, cu excepţia celor conferite de calitatea de creditor bugetar, conform proiectului de ordonanţă. ANAF are obligaţia de a răspunde pentru existenţa creanţei la data încheierii contractului de cesiune, iar după semnarea contractului, Fiscul va fi descărcat de orice obligaţie de garanţie. Astfel, în cazul în care creanţa fiscală care face obiectul cesiunii este contestată, ANAF nu are nicio obligaţie de garanţie. Procedura de cesiune a creanţelor va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Companiile mari aveau, la finele anului trecut, restanţe bugetare de 5,27 miliarde lei, în scădere cu 3,12% faţă de nivelul de la 31 decembrie 2006. Această sumă reprezintă datoriile cumulate ale societăţilor mari la cele patru mari componente ale bugetului general consolidat, potrivit datelor ANAF. În categoria marilor contribuabili se înscriu companiile care au o cifră de afaceri de cel puţin 70 milioane de lei.

Potrivit aceluiaşi proiect de ordonanţă, ANAF va recupera creanţele stabilite de Comisia Europeană (CE) în sarcina unor persoane. \"Recuperarea creanţelor stabilite în sarcina altor persoane decît statul, prin deciziile Consiliului sau CE, se realizează de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale\", se arată în proiect. Deciziile Consiliului sau ale CE, autentificate de către Ministerul Justiţiei, constituie titluri executorii pentru creanţele menţionate. Reglementarea recuperării creanţelor comunitare este unul dintre motivele care justifică urgenţa actului normativ, potrivit notei de fundamentare a proiectului.