Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va propune Guvernului, în septembrie, un act normativ care va unifica, din 2008, bazele de calcul ale tuturor contribuţiilor de asigurări (sănătate, pensii, şomaj) după modelul bazei la care se plătesc, în prezent, contribuţiile de sănătate. Astfel, toate contribuţiile de asigurări ar urma să fie plătite, potrivit proiectului de act normativ, la aceleaşi venituri, începînd de la 1 ianuarie 2008. Potrivit aceloraşi surse, pînă la sfîrşitul lunii septembrie, ANAF, care lucrează la acest proiect alături de un consultant, dar şi de experţi din alte ministere şi autorităţi centrale încă de la începutul acestui an, va propune ca baza de impozitare pentru toate contribuţiile să fie formată din aceleaşi venituri pentru care se plăteşte contribuţia de sănătate. În prezent, contribuţiile de pensii, sănătate şi şomaj au baze de calcul şi cote diferite. Contribuţia de sănătate are cea mai extinsă bază şi se plăteşte, spre exemplu, inclusiv pentru drepturi de autor, în cazul în care acestea reprezintă singura sursă de venituri, sau profesii libere, în timp ce contribuţiile de pensii sau de şomaj nu se aplică la aceste categorii de venituri. Proiectul nu intervine şi asupra nivelului cotelor de contribuţii.
Contribuţia de sănătate se plăteşte pentru venituri din: salarii sau asimilate salariilor, activităţi independente, agricultură (dacă persoanele respective nu plătesc contribuţia pentru activităţi independente), indemnizaţii de şomaj, cedarea folosinţei bunurilor, dividende şi dobînzi, drepturi de proprietate intelectuală şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, dar numai în cazul în care nu sînt obţinute venituri din salarii sau activităţi independente, şi pensii. Spre deosebire de baza de calcul a contribuţiei de sănătate, cea de a pensiei este formată doar din salariile brute lunare, inclusiv sporurile şi adaosurile (indexări, al 13 - lea salariu, premii anuale acordate salariaţilor, salarii de merit, drepturile în natură acordate salariaţilor, prime de vacanţă, prime date cu ocazia sărbătorilor religioase), precum şi din veniturile salariale ale celor cu funcţii elective, executive, legislative, judecătoreşti şi ale celor angajaţi pe bază de convenţii civile de prestări de servicii. Măsura de armonizare a bazelor de calcul pentru contribuţii este printre obiectivele unui program de asistenţă tehnică cu finanţare de la Banca Mondială. În cadrul programului, ANAF a selectat un consultant internaţional care trebuie să prezinte mai multe variante de unificare a bazei de calcul, pînă la sfîrşitul lunii septembrie 2007. Pe baza propunerilor acestuia, ANAF va prezenta Guvernului un proiect de act normativ. Armonizarea bazelor de calcul va aduce în calcularea şi reţinerea contribuţiilor de către angajatori, precum şi a administrării acestora de către fisc. În 2007, contribuţiile sociale plătite de angajat cumulează 17%, fiind de 9,5% pentru pensii, 1% pentru şomaj şi 6,5% pentru sănătate. Contribuţiile plătite de angajator sînt cuprinse între 28,9% şi 32,1%, fiind de 19,5% pentru pensii, 2,25% pentru şomaj, 6,75% pentru sănătate şi între 0,4-3,6% pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Guvernul a anunţat că intenţionează să reducă contribuţiile cu 6% din ianuarie 2008, fără a preciza dacă diminuarea va fi în favoarea angajatului sau a angajatorului şi la ce categorii de contribuţii.