Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, vineri, un proiect de ordin prin care se arată că depunerea de declaraţii recapitulative cu sume incorecte sau incomplete în domeniul declarării achiziţiilor sau livrărilor intracomunitare de bunuri ar putea fi sancţionată cu amendă. Potrivit ANAF, în prezent este considerată contravenţie şi se amendează doar nedepunerea, la termenele prevăzute de lege, a declaraţiilor recapitulative. Instituţia mai arată că este necesară eliminarea din procedura de gestionare a declaraţiilor recapitulative a posibilităţii de corectare a declaraţiilor depuse iniţial, completate eronat, prin depunerea unui nou formular, de aceeaşi formă, pînă la îndeplinirea termenului imediat următor de declarare.