Se investește puțin în sistemul de învățământ, iar metodele de predare sunt aproape antice;copiii nu au nicio plăcere să ajungă la școlă și, drept urmare, abandonul până în clasa a XII-a este de 25 la sută. „Una dintre marile probleme ale învăţământului ...
Peste 42% dintre copiii din România cu vârsta de 15 ani au dificultăți în domeniul alfabetizării funcționale, arată date statistice prezentate, luni, la o conferință pe această temă, organizată la Cluj de Administrația Prezidențială, Departamentul Educație și Cercetare în ...
Un studiu realizat de Banca Mondială atrage atenția că recruții rețelei teroriste Stat Islamic au o educație peste medie în țările lor de origine, contrar părerii generale că aceștia ar fi lipsiți de educație sau chiar analfabeţi. Studiul ”Incluziune socială și economică pentru ...