Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că ţara este „în război” împotriva virusului şi a susţinut că va face „tot ce este nevoie” pentru a salva economia. În discursul său în faţa naţiunii a făcut o promisiune îndrăzneaţă, spunând că „nu va exista faliment” şi că guvernul va oferi garanţii de stat în valoare de 300 de miliarde de euro pentru IMM-uri.

Câteva zile mai devreme, Germania s-a angajat să ofere susţinere financiară nelimitată afacerilor afectate de COVID-19 şi a desfăşurat forţe financiare în valoare de 550 miliarde de euro pentru a apăra afacerile, forţe care includ garanţii atât pentru împrumuturi, cât şi pentru credite oferite de agenţia publică de dezvoltare KFW.

Bill Dudley, fost membru în consiliul Rezervei Federale de la New York, a sugerat ca transferurile să fie făcute de la guvern către oameni, nu către companii pentru a gestiona pierderea veniturilor.

Chiar şi înainte de începerea crizei, Olivier Blanchard de la FMI şi fostul consilier al lui Macron, Jean Pisani-Ferry, au susţinut utilizarea banilor din elicopter (noiembrie 2019).

Strict vorbind, toate aceste măsuri nu reprezintă bani din elicopter, dar seamănă foarte mult. Ideea de bază din spatele acestui concept este că băncile centrale ar trebui să ofere bani oamenilor (de aceea se mai numeşte şi „relaxare cantitativă pentru oameni”) pentru a le creşte puterea de cumpărare, în loc să ajute băncile, cum s-a întâmplat în criza anterioară. Este destul de uşor de înţeles de ce acest concept este în mod clar atractiv din punct de vedere politic, mai ales în vremuri tulburi. În zece ani şi un pic, am trecut de la „salvarea băncilor” din 2007-08 la „salvarea IMM-urilor şi a restului” cu orice preţ în 2020.

Exemplele de mai sus se referă mai mult la sprijin fiscal, dar sunt direct inspirate de conceptul de bani din elicopter în sensul în care guvernele dau bani, la propriu, oamenilor, mai ales în cazul ajutoarelor băneşti, pentru a evita prăbuşirea sistemului. Ideea de bază este de a inunda economia cu o sumă nelimitată de numerar pentru a împiedica înrăutăţirea crizei.

Aceste transferuri generează o creştere a datoriei publice şi sunt, în cele din urmă, finanţate prin titluri guvernamentale ce vor fi, cel mai probabil, achiziţionate de băncile centrale. Este un moment bun să ne amintim că peste 70% din datoria suverană a Germaniei şi peste 60% din datoria suverană a Franţei sunt deţinute de bănci centrale la nivel global.

Pe măsură ce impactul economic al epidemiei de COVID-19 va deveni mai vizibil, cel mai probabil, în următoarele săptămâni, conceptul de bani din elicopter va genera cu siguranţă tot mai multă susţinere în rândul responsabililor politici. Băncile centrale au depus eforturile maxime, în ultimele două săptămâni, pentru a se asigura că există flux de lichiditate în piaţă şi că dobânzile rămân la niveluri scăzute. Problema este că ratele scăzute ale dobânzii nu induc în mod automat o revigorare semnificativă a investiţiilor private şi a consumului. Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil, dacă nu este suficientă cerere şi dacă IMM-urile sunt sufocate de problemele de flux de numerar şi de lipsa încrederii în viitor, maşinăria economică nu va reporni. Ajutoarele băneşti ar putea aduce o redresare pe termen scurt pe plan economic şi ar putea ajuta clădirea rezervelor de numerar ale companiilor şi stimularea cererii cu condiţia ca numerarul să nu fie pus la economii (cum ar putea, din nefericire, să fie cazul în multe dintre ţările europene). Dar acest flux masiv de bani în sistem, rezultând atât din stimulente fiscale, cât şi monetare, nu va rămâne fără consecinţe şi ar putea creşte presiunile inflaţioniste pe termen lung, dacă nu este controlat.