Pacienţii români vor face de anul viitor analize gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin, de sân şi de colon, potrivit unui proiect de hotărâre pentru programele de sănătate pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS). Analizele gratuite pentru cele trei forme de cancer au fost introduse pentru prima dată în programul naţional. „Pe noi ne interesează ca acest program de prevenţie să ajungă şi în mediul rural, unde lumea nu are atâtea informaţii. Pentru fiecare formă de boală vor exista grupe de vârstă la care incidenţa bolii este mai mare, iar pacienţii care se încadrează în aceste grupe vor merge să facă testele\", a spus Oana Grigore, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătăţii. Analizele pe care pacienţii le vor face gratuit vor fi testul Papanicolau (necesar diagnosticării cancerului de col uterin), mamografia (investigaţie medicală care permite depistarea cancerului la sân) şi colonoscopia (dă posibilitatea descoperirii cancerului rectal). Măsura introducerii acestor analize gratuite a fost luată în urma statisticilor alarmante care arată că românii sunt primii la numărul de bolnavi de cancer de sân şi col uterin. Rapoartele europene mai arată că suntem pe locul trei ca număr de bolnavi de cancer colorectal. În 2009, în România erau peste 8.500 de femei cu cancer la sân şi peste 3.000 de decese din aceeaşi cauză. Tot anul trecut erau 4.400 de pacienţi aflaţi în tratament pentru cancer de col uterin, iar 1.700 au murit din cauza bolii.