Anastase face glume, în timp ce pedeliştii votează la două mâini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ţara lui Papură Vodă

Anastase face glume, în timp ce pedeliştii votează la două mâini

Politică 28 Septembrie 2011 / 00:00 444 accesări

CUM SE IAU LUCRURILE ÎN RÂS LA CAMERA DEPUTAŢILOR Expunerea la lumina “intelectuală” a licuriciului şef îi bulversează pe unii, astfel că, în Parlament, de când este această guvernare, se votează la două mâini şi se falsifică voturi! În Camera Deputaţilor, acolo unde cappo di tutti cappi este Roberta Anastase, şedinţa de vot final a Camerei a debutat ieri cu aproape o oră întârziere şi a fost întreruptă de liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, după ce plenul adoptase 21 proiecte. Liberalul a atras atenţia că unele dintre persoanele care apar că ar fi votat cu cartela electronică sunt în realitate absente, “cartelele sunt prezente şi votează singure. Întrerupeţi votarea, să avem acces la listingul cu persoanele prezente în sală”. În urma consultării listingului cu prezenţa, liberalul a revenit la microfon pentru a anunţa că a identificat cel puţin un deputat ce a votat fără a fi prezent: “Luaţi act că, numai prin sondaj, am găsit deja o persoană, Oprea Gabriel, care este absentă. În aceste condiţii, toate voturile date până acum sunt considerate nevalabile”. Calmă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic nefiresc, Roberta Anastase le-a cerut colegilor să-l cheme pe Oprea în sală. După câteva minute de dispute, ea l-a sfătuit pe deputat, stârnind râsetele parlamentarilor: “Dle Oprea, vă rog să nu vă mai duceţi la toaletă, colegii vă simt lipsa!”.

E FRAUDĂ, DAR S-A FURAT PUŢIN Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a susţinut că a fost creată suspiciunea din cauza faptului că deputaţii PSD au votat alături de putere. El a primit replica din partea social democratului Bogdan Niculescu Duvăz, care a subliniat că trebuie apărat un principiu şi că voturile date anterior nu pot fi valabil exprimate atât timp cât au fost falsificate. “Dl Toader ne-a spus: “Da, e adevărat, e o fraudă, s-a furat, dar s-a furat puţin. Să fim îngăduitori!”, a interpretat şi liberalul Tăriceanu intervenţia deputatului PDL. Cert este că deşi au încercat să reia lucrul şi exista cvorum, şedinţa a fost suspendată pentru a se putea respecta programul de lucru în plenul reunit, proiecte de lege restante urmând să fie votate într-o altă şedinţă. O altă zi pierdută…



12