Tot mai mulţi analişti au ajuns la concluzia că deputaţii democrat liberali au ştiut ce votează atunci când au susţinut că a fost, de fapt, o greşeală. Mai exact, la votul în favoarea reducerii TVA pentru alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 20.000 lei. Înainte ca pedeliştii să voteze cele două proiecte, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a avut ocazia să oprească pachetul de legi. Cu o săptămână înainte de vot, iniţiatorul legilor, deputatul PDL Mircia Giurgiu, a declarat în plenul Camerei că reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor nu mai sunt oportune având în vedere actualul context economic şi îi transmitea Robertei Anastase că legile ar putea să primească un vot de respingere. În calitate de preşedinte al Camerei, Anastase putea să retrimită pachetul de legi la Comisia de buget-finanţe pentru a o opri, dar a decretat ca legile să fie supuse votului. Cel care s-a declarat responsabil pentru votul “greşit” al deputaţilor a fost Mircea Toader, liderul grupului care le arată cum să voteze, printr-un semn: degetul mare îndreptat în sus - pro şi îndreptat în jos - contra. În concluzie, pedeliştii nu pot vinde gogoşi la bucătari.