Activitatea de formare profesională derulată de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România a primit recunoaştere internaţională, fiind selectată în Top 10 Europe Authorized Training Center (ATC - Centru Autorizat de Formare). În ultimii ani, reprezentanţii ANAT au derulat o serie de cursuri de acreditare internaţională în ticketing - Curs IATA (International Air Transport Association - Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni). „Am fost înştiinţaţi de acordarea acestei distincţii de managerul general al Institutului de Pregătire şi Dezvoltare al IATA (ITDI), Ismail Albaidhani. Diploma, semnată de managerul ITDI şi de vicepreşedintele IATA, Guido Gianasso, a sosit prin poştă”, au declarat reprezentanţii ANAT. Ei au spus că acordarea distincţiei îi onorează şi îi obligă să menţină ridicate standardele din cadrul Centrului de pregătire al ANAT, care, de-a lungul timpului, a furnizat agenţi şi consultanţi de ticketing de valoare. „Vom fi şi de aici înainte leader în dezvoltarea capitalului uman necesar bunei funcţionări a industriei de turism şi în formarea următoarelor generaţii de leaderi. Avem convingerea că din ce în ce mai mulţi agenţi economici vor investi, în perioada următoare, în trainingul personalului din această industrie”, au declarat reprezentanţii ANAT. IATA este o asociaţie internaţională ce are misiunea de a servi şi a apăra interesele industriei aviaţiei. Membrii asociaţiei sunt 240 de companii aeriene şi de cargo, reprezentând 84% din totalul de trafic aerian.