ANAT şi FPTR: Legea Turismului - bună, dar mai trebuie discutată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ANAT şi FPTR: Legea Turismului - bună, dar mai trebuie discutată

Turism 27 August 2017 / 16:45 2094 accesări

Cele două mari patronate din turism, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), se declară de acord cu principalele prevederi ale proiectului Legii Turismului, însă consideră că dezbaterea publică propusă de minister este mult prea scurtă. Ministerul Turismului a lansat zilele trecute în dezbatere publică proiectul Legii Turismului, care prevede, între altele, înfiinţarea Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din România (SIEATR), ce va fi gestionat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi va cuprinde date despre toţi turiştii din România. ”Avem din nou o problemă cu domnul Mircea Dobre. În primele şase luni nu a avut nici un act normativ, iar în ultima lună ne „asasinează“ cu diverse acte pentru că i s-a reproşat acest lucru”, a declarat pentru News.ro preşedintele patronatului ANAT, Alin Burcea.

El consideră că acesta este un mod de lucru şi graba cu care sunt lansate proiectele generează greşeli. ”Văd că acum domnul Dobre pune proiectul Legii Turismului pe pagina ministerului, dă termen câteva zile pentru puncte de vedere, pleacă în vacanţă şi la întoarcere spune că ne-a lăsat să analizăm legea. Totul repede, de fuşăreală. Nu aşa se analizează o lege a turismului”, a menţionat Burcea.

Referitor la înregistrarea obligatorie a datelor turiştilor, preşedintele ANAT spune că este corectă. ”Este în regulă, e corect. Este foarte important ca turiştii să fie toţi înregistraţi, şi înregistraţi corect, pentru a avea informaţii asupra ţării de provenienţă, a numărului, a cheltuielilor. O decizie nu poate fi luată decât dacă ai informaţii corecte. Am auzit nişte comentarii legate de libertatea individului, însă trebuie să ne amintim că, de exemplu, în Londra sunt peste patru milioane de camere montate pe străzi”, a afirmat Burcea.

Alţi reprezentanţi ai sectorului turistic spun că, în proporţie de 90%, sunt de acord cu proiectul Legii Turismului, însă există şi unele probleme. ”Multe dintre definiţii nu le găsesc în literatura de specialitate. Mă aştept ca mediul academic să îşi spună cuvântul. Cuvintele trebuie coroborate cu termenii din legislaţia din alte domenii care folosesc aceiaşi termeni, pentru a nu da naştere interpretărilor”, a declarat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan, pentru News.ro.

Referitor la prevederea că jucătorii din turism trebuie să îşi raporteze veniturile, Răducan spune că aceasta este de resortul Ministerului Finanţelor, nu al Ministerului Turismului. ”Noi plătim deja impozit specific, nu văd de ce trebuie să mai declarăm la minister şi încasările. Suntem în afara suspiciunii de fraudare a statului”, a spus oficialul FPTR. El a precizat că a participat la realizarea proiectului Legii Turismului şi că s-a ţinut cont de opinia FPTR. ”Problema nu e legea în sine, ci actele subsecvente. Aici trebuie lucrat, ele trebuie făcute cu mediul de afaceri. Şi mai e ceva: softul e gratuit, dar implementarea softului va fi tot gratuită? Că nu ar fi frumos şi nici corect să mă pună să plătesc dacă cineva vrea să ştie tot ce se întâmplă într-un hotel”, a mai spus Răducan.

Proiectul prevede că toate structurile de primire turistică vor fi obligate să implementeze un sistem informatic care să permită evaluarea veniturilor reale din turism şi care va înregistra toate datele privind activitatea turistică şi turiştii. Softul va fi pus în mod gratuit la dispoziţia unităţilor de cazare.

Proiectul Legii Turismului, foarte aşteptat de toţi jucătorii din domeniu, va sta în dezbatere timp de 20 de zile, şi ar urma să intre în vigoare la 180 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Furnizorii de servicii turistice vor colecta de la turişti următoarele informaţii: numele, prenumele, data naşterii, locul naşterii, cetăţenia, date referitoare la domiciliu (ţară, localitate, stradă, număr), date referitoare la actul de identitate (tipul, seria şi/sau numărul, data eliberării şi instituţia emitentă, statul emitent), codul numeric personal sau numărul personal de identificare, cu excepţia turiştilor străini care nu posedă un astfel de număr, data sosirii şi data plecării, scopul călătoriei, date privind plata, inclusiv adresa de facturare, date din profilul "client fidel", dacă există, agenţia sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul. ”În urma implementării acestui sistem informatic vom avea o acurateţe mai bună în ceea ce priveşte numărul real al turiştilor străini şi români cazaţi în structurile de primire turistică de pe teritoriul României. De asemenea, putem să ne dăm seama cum şi unde prioritizăm investiţiile în turism, deoarece vom observa mult mai bine care sunt destinaţiile preferate ale turiştilor şi vom putea asigura o fiscalizare mai bună a acestui domeniu de activitate”, a declarat pentru News.ro ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre.

Astfel, proiectul de act normativ are un capitol care reglementează activităţile de colectare, stocare, corelare, ordonare, analiză, prelucrare şi diseminare a datelor, precum şi a indicatorilor statistici privind activităţile de turism şi turiştii, prin intermediul SIEATR. ”Acesta reprezintă un ansamblu al sistemelor şi mijloacelor informatice, asigurat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, necesare pentru ţinerea evidenţei structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare, de evaluare a activităţii turistice, de evaluare a circulaţiei turiştilor şi de furnizare a informaţiilor necesare instituţiilor publice”, se arată în textul proiectului de lege.

Datele SIEATR transmise de către furnizorii de servicii turistice se stochează pe o perioadă de cinci ani de la momentul transmiterii. Proiectul prevede totodată şi amenzi pentru nerespectarea prevederilor legii, care ajung până la 40 puncte - amendă, unde un punct - amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit.



12