”Anatolian Food Festival” aduce bogățiile Turciei la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
27-29 iulie, Parcarea laterală a Pavilionului Expozițional Constanța

”Anatolian Food Festival” aduce bogățiile Turciei la Constanța

Divertisment 26 Iulie 2018 / 11:59 2148 accesări

În perioada 27-29 iulie, pentru iubitorii de artă, preparate orientale, obiceiuri și meșteșuguri otomane, va avea loc, la Pavilionul Expozițional, Anatolian Food Festival sau Festivalul Turcesc după cum a fost denumit în anii anteriori.

Pe parcusul celor trei zile, Anatolian Food Festival se va desfășura între orele 10:00 şi 22:00 şi va aduce în centrul atenţiei atât meşteşugurile, dansurile şi cântecele Anatoliei, cât şi renumita bucătărie turcească, ilustrată printr-o expoziţie culinară care cuprinde în jur de 40 de standuri cu bunătăţi de toate felurile: tantuni, șuberek, plăcinte gözleme, kebab, baklava, rahat turcesc, kadaif.

Cafeaua,ceaiul turcesc, șerbetul Hurrem și limonada otomană vor fi și ele preparate tradițional, cu ingrediente și metode specifice bucătăriei Anatoliei.

Evenimentul va cuprinde, pe lângă comercializarea preparatelor culinare tradiţionale, şi o serie de ateliere de creaţie artistică specifică culturii Imperiului Otoman. Vizitatorii sunt invitaţi să înveţe secretele artelor orientale în cadrul atelierelor: de caligrafie, de ebru (renumita artă turcească care presupune pictatul pe apă, apoi marmorarea hârtiei), arta decorării cu henna.

Pentru copii, evenimentul promite activități distractive și creative: face-painting, ebru, spectacole și concerte pentru copii.

Programul artistic al festivalului cuprinde concerte susţinute de formaţii locale de muzică vocal-instrumentală, spectacole de dans tradițional, dar şi dansul dervișului rotitor preluat din sufism (http://youtu.be/L_Cf-ZxDfZA).

Anatolian Food Festival este unul dintre evenimentele de avengură ale Fundației Tuna care își propune să promoveze cultura turcă prin ceea ce este specific ei: ospitalitatea turcească, arta veche, folclorul și, foarte important, arta gastronomică. Conceptul festivalului are la bază trei principii: să consolideze prietenia româno-turcă, să deschidă drumul spre un dialog intercultural și să creeze punți de legătură între cetățenii celor două țări.

Mai multe informaţii despre eveniment se pot găsi pe website-ul http://turkfest.ro/ si pe pagina de facebook, https://www.facebook.com/AnatolianFoodFestival/.

Intrarea la eveniment este liberă.



12