Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Anca de la “A.S.I.A.“ şi Andrei de la "Alb şi Negru" formează un cuplu. Anca şi Andrei sînt împreună de două luni, iar acum lucrurile merg foarte bine între cei doi, deşi, la început, au avut mici probleme. Andrei se va afla toată vara pe litoral, iar Anca este mereu cu el, însoţindu-l aproape peste tot. Nu au făcut excepţie nici meciurile Naţionalei Artiştilor, care se desfăşoară pe plaja din staţiunea Mamaia, unde iubita lui Andrei a suportat soarele puternic, ba chiar şi ploaia, pentru a fi lîngă el. "Întotdeauna contează prezenţa fetei pe care o iubeşti, este important ca oamenii care ţin la tine şi la care ţii să-ţi fie aproape. Trebuie să ai pentru cine să lupţi şi pentru cine să munceşti, contează dacă prietena ta este cu ochii pe tine", a declarat Andrei.