Anca Dragu a fost aleasă preşedinte al Senatului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anca Dragu a fost aleasă preşedinte al Senatului

Politică 22 Decembrie 2020 / 15:36 1987 accesări

Senatorul USR PLUS Anca Dragu a fost aleasă, luni, în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului. A obţinut 75 de voturi "pentru" şi 51 "împotrivă".

Social-democratul Lucian Romaşcanu, care a candidat şi el pentru această funcţie, a obţinut 51 de voturi "pentru" şi 75 de voturi "împotrivă".

La şedinţă au fost prezenţi 133 din cei 136 de senatori şi s-au înregistrat 7 voturi nule.

Preşedintele ales al Senatului, Anca Dragu, a declarat luni seara, în plen, că îşi doreşte ca mandatul său să stea sub auspiciul noţiunii de respect, menţionând că va fi un preşedinte echidistant şi corect, fără să ţină cont de culoarea politică.

"Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect. Respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect faţă de colegi. Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conştientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal.", a subliniat preşedintele Senatului.

Sursă: Agerpres



12