Cursa între tinerii întreprinzători pentru cei 10.000 euro de la stat a început ieri, dar nu cu scandal şi cozi la ghişeu, ca pe vremuri, ci direct pe net, pe site-ul Departamentului pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism (DIMMMAT). Până la ora 17, circa 650 de proiecte erau depuse în cadrul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor. Dintre ele, în jur de 25 aparţineau firmelor constănţene, care, ca de obicei, nu se înghesuie la alocaţii financiare nerambursabile. „Bugetul total al schemei este de 21 milioane lei. Cererea de proiecte a început ieri şi se încheie când se epuizează bugetul“, spun reprezentanţii DIMMMAT. Aplicanţii eligibili sunt debutanţii în afaceri, cu vârsta de maximum 35 de ani. Ei vor beneficia de finanţări de până la 10.000 euro, reprezentând cel mult 50% din valoarea totală a cheltuielilor cu planul de afaceri. De asemenea, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM va acoperi până la 80% din valoarea creditelor acordate, în limita a 80.000 euro. Mai mult, beneficiarii programului vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi (angajaţi pentru o perioadă nedeterminată). Tot ieri s-a deschis şi înscrierea online pentru programul „Femeia Manager“. Până ieri la 17.00, pe site-ul DIMMMAT intraseră deja în cursă 41 de proiecte. Sesiunea de proiecte se încheie la 16 martie (ora 20.00). Programul finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile-antreprenor, valoarea alocaţiei financiare nerambursabile fiind de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), fără să depăşească 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru 2014 este de 500.000 lei, iar DIMMMAT estimează că cel puţin 12 planuri de afaceri vor fi puse în practică.