Christina Verchere, CEO al grupului petrolier OMV Petrom, a declarat pentru Reuters că, pentru a investi într-un proiect offshore în Marea Neagră, cerințele cheie nu sunt încă în vigoare. Ea a adăugat că amendamentele din Ordonanța Guvernului „răspund unor preocupări exprimate de industria petrolului și gazului și reprezintă un pas pentru revenirea la piața liberalizată a gazelor naturale“. Guvernul român a adoptat, vineri, o formulă mai puțin strictă a taxei pe activele financiare ale băncilor, dar a menținut impozitele pentru companiile din energie și telecomunicații, așa cum le-a aprobat prima dată la sfârșitul lui decembrie. Astfel, firmele de energie, cu excepția centralelor electrice de stat pe bază de cărbune, vor plăti o taxă de 2% pe cifra de afaceri obținută din activitățile pentru care au primit aviz de la ANRE. De asemenea, prețurile la energie și gaze au fost plafonate pentru consumatorii casnici și CET-uri la 68 lei/MWh, între 1 mai 2019 și 28 februarie 2022, dar prevederea a fost eliminată pentru consumatorii industriali.