Anchetă a procurorilor militari după sinuciderea unui ofițer de la Vânătorii de Munte Predeal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anchetă a procurorilor militari după sinuciderea unui ofițer de la Vânătorii de Munte Predeal

16 Septembrie 2016 / 12:15 849 accesări

Sinuciderea unui maior în vârstă de 41 de ani de la Vânătorii de Munte din Predeal, care s-a împușcat, miercuri, cu arma din dotare în curtea unității, este anchetată de procurorii Parchetului Militar Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prim-procurorul Parchetului Militar Cluj, Viorel Siserman, a declarat, vineri, că evenimentul a avut loc, miercuri, în jurul orei 12.30, în curtea Unității Militare a Vânătorilor de Munte din Predeal. Ofițerul a ieșit din biroul său, s-a dus la locul de fumat din curte și s-a împușcat în bărbie cu arma din dotare, un pistol Carpați.

„Trei colegi ai ofițerului au auzit împușcătura și s-au îndreptat către locul evenimentului, însă bărbatul era deja mort“, a declarat, pentru MEDIAFAX, prim-procurorul Siserman.

Surse judiciare au declarat că în biroul maiorului a fost găsită și o pungă cu medicamente.



12