Ministerul Public portughez a reafirmat joi că nu deţine niciun indiciu şi nici suspecţi în dosarul Freeport, un caz de presupusă corupţie în care ar fi implicat premierul Jose Socrates, confirmînd, totodată, declanşarea unei anchete britanice. Într-un comunicat, procurorul general al Portugaliei confirmă că a primit, la 19 ianuarie, o comisie rogatorie a Marii Britanii, care, potrivit săptămînalului ”Visao” apărut joi, îl vizează în mod direct pe premierul socialist. Potrivit ”Visao”, Jose Socrates este suspectat de poliţia britanică că a solicitat, primit sau înlesnit foloase necuvenite în schimbul aprobării de construire, în 2002, cînd era ministru al Mediului, a unui uriaş complex de magazine de marcă într-o zonă protejată din sudul Lisabonei. Potrivit unui alt săptămînal, ”Sabado”, justiţia britanică a cerut să primească acces la conturile bancare ale premierului.
”Presupusele fapte pe care poliţia britanică le invocă pentru a acheta cetăţeni portughezi sînt cele care i-au fost aduse la cunoştinţă în 2005, printr-un denunţ anonim, într-o primă fază a anchetei şi conţin acuzaţii care nu au putut fi confirmate pînă la acest moment, în afara oricăror bănuieli fondate”, a anunţat Ministerul Public, care nu face nicăieri vreo referire directă la premier. ”Comisia rogatorie engleză nu deţine în plus niciun fapt juridic relevant faţă de cele deja cunoscute şi care fac obiectul unei anchete din partea autorităţilor portugheze şi nu deţine nici vreun element doveditor sau acceptabil care să poată justifica o schimbare a poziţiei Ministerului Public, care a repetat frecvent, după 2005, că nu deţine niciun indiciu care să-l incrimineze pe premier”. Această luare de poziţie a Ministerului Public portughez survine concomitent cu o înmulţire, care durează de cîteva zile, a dezvăluirilor cu privire la cazul Freeport. Construirea acestui complex, de 75.000 de metri pătraţi, un proiect al grupului britanic Freeport, preluat de către grupul american Carlyle în 2007, a obţinut, în martie 2002, aprobarea Ministerului Mediului, al cărui portofoliu era deţinut atunci de către Jose Socrates, cu trei zile înainte ca socialiştii să piardă alegerile legislative. La sfîrşitul lui 2004 a fost declanşată o anchetă, ca urmare a unui denunţ anonim, care a fost reluată de către Ministerul Public în februarie 2005, cu puţin timp înaintea cîştigării alegerilor legislative de către Partidul Socialist al lui Jose Socrates.
Sîmbătă, în cursul unei conferinţe de presă, Jose Socrates a criticat ”campania de calomnii” la adresa sa, cu cîteva luni înainte de alegerile legislative, care au fost programate în această toamnă. El s-a declarat hotărît să lupte pentru a-şi apăra onoarea şi cinstea, respingînd toate insinuările şi afirmaţiile calomnioase care, în opinia sa, au scopul de a-l afecta personal şi de a-i slăbi poziţia politică.