Ancheta de corupţie împotriva lui Sarkozy a fost suspendată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ancheta de corupţie împotriva lui Sarkozy a fost suspendată

Externe 25 Septembrie 2014 / 00:00 348 accesări

Curtea de Apel din Paris a suspendat, marţi, ancheta ce urmărea punerea sub acuzare pentru corupţie a fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, suspectat că a încercat să obţină informaţii de la un magistrat într-un dosar judiciar care îl viza, a anunţat, ieri, o sursă apropiată dosarului. Această decizie nu a fost motivată şi nu este susceptibilă de recurs. Ea are loc la câteva zile după oficializarea întoarcerii lui Sarkozy pe scena politică şi anunţul privind candidatura la preşedinţia partidului său, UMP. Decizia nu îl scoate pe Sarkozy de sub statutul de inculpat şi nu înseamnă că procedurile nu vor putea continua. În baza acestei decizii, anchetatorii trebuie să suspende investigaţiile până când Curtea de Apel se va pronunţa asupra cererilor de nulitate depuse de Sarkozy şi de avocatul său, Thierry Herzog, de asemenea inculpat. Cei doi contestă legalitatea interceptărilor telefonice care au condus la inculparea lor pentru corupţie.

Nicolas Sarkozy a revenit în politică vineri, pentru a prelua preşedinţia partidului său, UMP, un post pentru care va concura la sfârşitul lui noiembrie şi de care urmează să se folosească pentru a încerca să ajungă din nou la Palatul Elysee, la alegerile prezidenţiale din 2017. El a negat, duminică, orice infracţiune în cazul celor şase dosare judiciare în care numele său este citat, fără a evoca explicit inculparea sa pentru corupţie. Judecătorii Claire Thépaut şi Patricia Simon încearcă să stabilească dacă Nicolas Sarkozy a încercat împreună cu Thierry Herzog să obţină de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, informaţii secrete privind o procedură care îl viza. În schimb, Sarkozy ar fi promis că va interveni pentru ca magistratul să obţină un post prestigios la Monaco. În final, fostul preşedinte nu a obţinut câştig de cauză şi nici Azibert nu a primit postul promis. Judecătorii cercetează, de asemenea, condiţiile în care fostul preşedinte a fost informat despre plasarea sa sub ascultare de către justiţie, iniţial ordonată într-o anchetă privind acuzaţiile conform cărora Libia lui Mouammar Gaddafi ar fi finanţat campania sa prezidenţială din 2007. După ce l-au plasat în arest preventiv, o premieră pentru un fost şef de stat francez, judecătorii Thépaut şi Simon l-au inculpat în iulie pe Sarkozy pentru corupţie activă, trafic de influenţă activ şi tăinuirea încălcării secretului profesional. Avocatul său, Thierry Herzog, a fost inculpat pentru încălcarea secretului profesional şi tăinuirea acestui delict, corupţie activă şi trafic de influenţă activ, iar Gilbert Azibert - pentru tăinuirea încălcării secretului profesional, trafic de influenţă pasiv şi corupţie pasivă.

Pe lângă acest dosar de corupţie, mai multe cazuri i-ar putea afecta ambiţiile politice lui Sarkozy. Justiţia verifică, de asemenea, conturile sale de campanie din 2012, după mărturii privind suprafacturarea unor prestaţii pentru UMP ale fostului director adjunct al campaniei prezidenţiale a lui Sarkozy, Jérôme Lavrilleux. Aproximativ 11 milioane de euro ar fi fost imputați UMP pentru a ascunde depăşirea plafonului de cheltuieli autorizat în campanie. Anchetatorii ar urma să efectueze audieri, în curând. Pe lângă dosarul libian, judecătorii mai anchetează regularitatea unor contracte încheiate fără licitaţie între Preşedinţie şi nouă institute de sondare a opiniei publice, în timpul mandatului lui Sarkozy, printre care şi societatea unuia dintre foştii săi consilieri, Patrick Buisson.



12