Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj a demarat o anchetă internă, iar la nivelul instituției s-a constituit o celulă de criză după ce o fată de 13 ani și un băiat de 19 ani, ambii aflați în case de tip familial ale instituției, s-au sinucis în ultimele zile. Potrivit unui comunicat al DGASPC Dolj, instituția a inițiat o serie de acțiuni de monitorizare, evaluare și consiliere psihologică a tuturor copiilor și tinerilor din sistemul rezidențial, plan care va fi implementat cu sprijinul Colegiului Psihologilor Dolj, al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova și al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Conducerea DGASPC susține că acțiunile de comunicare, evaluare, consiliere și suport vor continua pentru toți cei aproape 200 de copii și tineri din sistemul rezidențial (17 case de tip familial cu o capacitate de opt locuri fiecare, o casă de tip familial cu o capacitate de 20 de locuri, două centre de primire în regim de urgență cu o capacitate de 20 de locuri fiecare). O fată de 13 ani, care locuia în Casa de tip familial ”Amicii”, a fost găsită spânzurată în data de 2 decembrie. Angajata casei de tip familial în care locuia tânăra a observat că aceasta, elevă în clasa a VII-a la o școală din cartierul 1 Mai din Craiova, nu a ajuns acasă la ora obișnuită și a plecat să o caute, împreună cu colegele fetei. Minora a fost găsită spânzurată de o țeavă de gaze din spatele blocului în care locuia. Cel de-al doilea eveniment tragic s-a petrecut în seara de 5 decembrie 2015, când un tânăr în vârstă de 19 ani, care se afla sub măsură de protecție specială în cadrul Casei de tip familial ”Voința”, nu s-a mai prezentat la apartamentul în care locuia. Potrivit cercetărilor, tânărul s-a aruncat în gol de la etajul 8 al unui bloc aflat în construcție, din zona Fortuna, în cartierul Craiovița Nouă. Tânărul era elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova și se afla sub măsură de protecție specială de la naștere.