Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta în cazul fostului ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş, acestuia fiindu-i prezentat, ieri, materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Fostul ministru al Agriculturii s-a prezentat ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este acuzat pentru trafic de influenţă, în legătură cu primirea sumei de 15.000 de euro, el fiind filmat în timp ce a primit de la Ioan Avram Mureşan (fost deputat ţărănist între 1992-1996 şi fost ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei în Guvernul CDR, între 1996-2000 - n.r.) un plic pentru a interveni pentru omul de afaceri Gheorghe Ciorbă. Fostul demnitar a părăsit sediul DNA după circa cinci ore, fără a face vreun comentariu cu privire la convocarea sa de către procurorii anticorupţie. În schimb, avocatul său a declarat jurnaliştilor că \"au băut o cafea cu procurorii\". Săptămîna trecută, procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurator asupra unui apartament din Baia Mare, aparţinînd lui Remeş, şi în care funcţiona o firmă aparţinînd fostului demnitar. Remeş a mai fost audiat de procurorii anticorupţie şi la începutul lunii februarie, însă şi atunci a refuzat să facă vreo declaraţie privind motivul chemării sale. El este cercetat alături de fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan şi omul de afaceri Gheorghe Ciorbă. Reamintim că Remeş a demisionat din funcţia de ministru al Agriculturii după ce postul naţional de televiziune a difuzat imagini din înregistrarea video a întîlnirii sale cu Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş. Procurorii au şi înregistrări cu Mureşan care, într-o discuţie ulterioară cu Gheorghe Ciorbă, ar recunoaşte faptul că în plic se aflau 15.000 de euro. Surse judiciare spun că Gheorghe Ciorbă a formulat un autodenunţ în care a recunoscut că i-ar fi dat lui Remeş 15.000 de euro, urmînd să-i ofere şi un autoturism Audi Q7 şi 100 de litri de pălincă, cu complicitatea lui Mureşan.