Ancheta în cazul Siveco s-a extins pentru fapte din 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ancheta în cazul Siveco s-a extins pentru fapte din 2014

Eveniment 29 Septembrie 2014 / 15:46 147 accesări

Ancheta în cazul suspiciunii de evaziune de la societatea Siveco a fost extinsă pentru noi fapte, care ar fi fost comise în 2014, procurorii urmând să audieze alte zece persoane vizate în acest caz, care ar fi semnat acte nelegale, au declarat luni, pentru Mediafax surse judiciare. Potrivit surselor citate, odată cu extinderea anchetei, procurorii au reevaluat şi prejudiciul total care ar fi fost produs de societate în dauna statului. Astfel, de la trei milioane de euro prejudiciul constatat iniţial, în urma extinderii anchetei acesta a fost estimat la patru milioane de euro, iar după adăugarea penalităţilor şi a dobânzilor, ar putea ajunge la aproximativ opt-nouă milioane de euro. Anchetatorii au primit la dosar, imediat după declanşarea anchetei, un extras de cont de la o bancă din Capitală, prin care se arăta că Siveco a pus la dispoziţia Parchetului Curţii de Apel Bucureşti suma constatată iniţial drept prejudiciu, respectiv trei milioane de euro. Anchetatorii nu au indisponibilizat încă această sumă, din cauza modificării prejudiciului constatat iniţial. Procurorii aşteaptă să vadă dacă Siveco suplimentează suma până la cuantumul noului prejudiciu constatat, respectiv de patru milioane de euro, au precizat sursele judiciare. Şi ANAF ar fi pus poprire administrativă pe conturile societăţii, au mai spus sursele citate, fără a oferi alte detalii. Totodată, ANAF ar fi depistat, în urma unui control dispus după declanşarea anchetei penale, o serie de nereguli la această societate. Audierile în acest caz vor continua toată săptămâna, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti fiind aşteptate alte zece persoane vizate în acest caz, angajaţi ai Siveco care ar fi semnat actele nelegale prin care s-ar fi făcut evaziunea fiscală.

Taguri articol


12