Anchetă în urma scandalului de la clubul „La Lăutari“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anchetă în urma scandalului de la clubul „La Lăutari“

Eveniment 04 Iulie 2013 / 00:00 3909 accesări

Poliţiştii constănţeni s-au autosesizat şi au demarat o anchetă după ce, pe site-ul unui tabloid din Capitală, au apărut un articol şi imagini din timpul unui scandal petrecut în faţa clubului „La Lăutari” din Mamaia. Conform „Cancan”, un client a fost bătut de un angajat al localului şi de un agent al firmei de pază şi protecţie Save&Self Security, pentru că nu ar fi avut suficienţi bani să achite nota de plată. Imaginile arată cum, după ce a încasat câteva palme, clientul a încercat să fugă cu un taxi, însă a fost urmărit de cei doi indivizi, scos din taxi şi bătut din nou. La un moment dat, clientul, inconştient după atâţia pumni primiţi, a fost târât de cei doi spre o maşină a firmei de protecţie şi dus pe terasa clubului. Prietenul celui agresat a primit şi el un pumn de la unul dintre agresori. Un alt amic al celor doi clienţi bătuţi a încercat să îi convingă pe agresori să ia talonul unei maşini în schimbul notei de plată. Apoi, victimele au fost lăsate să plece.

ALTĂ VARIANTĂ Un martor al incidentului spune că bărbatul care a primit pumni cu nemiluita nu ar fi „uşă de biserică”. Acesta susţine că cel agresat s-ar mai fi contrat cu alţi clienţi din club în noaptea respectivă. „Pe lângă faptul că era băut, părea şi drogat. I-a ameninţat pe clienţii din local că îi taie şi a ameninţat şi câţiva angajaţi ai clubului. A consumat mai multe băuturi alcoolice, a plătit şi, după ce a mai băut câteva pahare, mai avea de plată 50 de lei, dar nu a mai avut bani. A venit un prieten, i-a plătit nota, însă, când a ieşit din local, a început să-i înjure pe clienţii de pe terasă. Unul dintre cei care l-au bătut este un client, în niciun caz angajat al localului”, este declaraţia martorului. Cel de-al doilea agresor care apare în imagini este angajat al firmei de pază şi protecţie Save&Self Security, cu care localul are un contract de colaborare, şi, cel mai probabil, va fi sancţionat pentru că şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, spun reprezentanţii firmei. Până în prezent nu s-a depus nicio plângere la Poliţie.

Taguri articol


12