Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa a deschis o anchetă şi face verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, în urma difuzării unor imagini cu o pacientă legată de pat la secţia de terapie intensivă a acestei unităţi medicale. Direcţia s-a autosesizat şi a deschis o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, după ce Antena 3 a difuzat imagini cu o pacientă legată cu pijamaua de pat, în secţia de anestezie-terapie intensivă a acestei unităţi, a declarat, ieri, directorul DSP Dâmboviţa, Sorin Stoica. El a precizat că reprezentanţii DSP Dâmboviţa au luat legătura cu ministrul Sănătăţii, care a cerut ca la spital să fie făcute verificări. Directorul DSP a spus că verificările au început duminică după-amiază şi continuă, până acum neexistând o concluzie. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Elena Firoiu, a declarat că va susţine o conferinţă de presă în care îşi va exprima punctul de vedere.