Poliţia din Beverly Hills a anunţat închiderea oficială a anchetei cu privire la cauzele morţii cântăreţei Whitney Houston, precizând că nu există niciun fel de circumstanţe care să susţină ipoteza unei crime şi că decesul s-a produs accidental. Poliţia a deschis o anchetă după ce Whitney Houston a fost găsită moartă, pe data de 11 februarie, într-un hotel de lux din Beverly Hills. În raportul lor, medicii legişti au ajuns la concluzia că vedeta în vârstă de 48 de ani a murit prin înec accidental, în condiţiile consumului de cocaină şi ale unor probleme cardiace. ”Whitney Houston ar fi putut să moară din cauza unei supradoze de stupefiante, medicamente şi alcool”, se arată în raportul de 42 de pagini. O linguriţă cu o substanţă albă şi o foiţă de rulat, alături de obiecte diverse au fost găsite pe o măsuţă din cameră, se mai spune în raport. În plus, printre lucrurile artistei se aflau circa zece tipuri de medicamente prescrise de cinci doctori diferiţi.
Whitney Houston, născută pe data de 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor \'80 şi \'90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri şi fiind supranumită ”Vocea”. S-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul ”The Bodyguard / Garda de corp” din 1992, pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei ”I Will Always Love You”, cântată şi scrisă de Dolly Parton, în 1974, care a devenit extrem de populară. Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, şase Grammy, două Emmy, 30 de premii Billboard Music şi 22 de premii American Music.