Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI), Ecaterina Andronescu, a anunţat, ieri, că ancheta privind diplomele false de bacalaureat va fi finalizată în această săptămînă, iar săptămîna viitoare vor fi prezentate rezultatele şi propunerile către autorităţile abilitate. “Ne apropiem de finalizarea anchetei. Cel mai tîrziu săptămîna viitoare vom prezenta rezultatele, cu propuneri către autorităţile abilitate, pentru că noi putem să ne încadrăm în măsurile noastre în atribuţiunile pe care le avem, referitor la mediul academic. Aici este vorba despre intervenţia Procuraturii, justiţiei, care trebuie să dea pedepsele maximale. Justiţia şi instituţiile abilitate trebuie să-şi facă datoria”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Comisia de învăţămînt din Senat. Demnitarul este de părere că falsurile sînt tipărite pe hîrtie fără elemente de securizare, încadrîndu-se la categoria “falsuri ordinare”. “Am constatat că vorbim despre falsuri ordinare. Există o mare diferenţă între hîrtia pe care noi tipărim diplomele adevărate, hîrtie care are elemente de secretizare şi această hîrtie care încearcă să reproducă, dar evident nu are aceste elemente de securizare”, a mai afirmat Andronescu. De asemenea, ministrul a mai arătat că MECI nu poate acţiona decît în plan academic, anulînd diplomele false. “Noi, din punct de vedere al ministerului, verificăm toate acele structuri care au fost desfiinţate prin hotărîri de Guvern în 2001 şi 2002. Sînt 37 de foste universităţi care ar fi trebuit să fie lichidate în 2005 şi 2006. Din păcate, ele au continuat să producă falsuri academice, aşa zis academice. Noi propunem univesităţilor care au elaborate diplomele să anuleze aceste diplome, pentru că au în spate diplome de bacalaureat false”, a conchis Ecaterina Andronescu. “Acum verificăm toate examenele de licenţă pentru toţi candidaţii care au provenit de la aceste universităţi desfiinţate în perioada 2001-2002”, a mai precizat Andronescu, adăugând că “este clar că vorbim de falsuri de cea mai joasă speţă”. Ministrul Educaţiei a menţionat că este vorba despre diplome de bacalaureat falsificate care nu au nicio legătură cu diplomele de bacalaureat emise de licee, acestea din urmă prezentând elemente de securizare. “Încercăm să depistăm toate cazurile de diplome de bacalaureat false şi să vorbim cu universităţile să le anuleze”, a conchis ministrul Ecaterina Andronescu. Potrivit anchetatorilor, au existat informaţii potrivit cărora un grup de cinci persoane falsifica, la cerere, dosare pentru diverse lucrări universitare. Grupul avea un tarif fix, de 3.500 de euro pentru un dosar. Aceleaşi surse au precizat că persoana care dădea banii pentru falsificarea dosarului de diplomă şi nu dorea să se prezinte la examenul de licenţă, mai dădea 600 de euro. În schimbul celor 600 de euro, unul dintre membrii grupării asigura substituirea plătitorului, prin documente şi carte de identitate falsă.