Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa au demarat o anchetă socială în cazul copilului în vârstă de un an care a fost răpit, sâmbăta trecută, de o rudă a bunicului său. „Se fac verificări pentru a se stabili de ce copilul se află în grija bunicului, unde sunt părinţii lui şi dacă este crescut în condiţii adecvate. Dacă situaţia o va impune, probabil vom institui o măsură de protecţie socială. Concluziile vor fi trase doar la finalizarea cercetărilor“, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa. Dispariţia copilului a fost sesizată autorităţilor sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 11.00. Bunicul copilului le-a declarat poliţiştilor că nepotul său, în vârstă de un an, a fost luat de la domiciliu fără acordul său, de către Baharita Ali, în vârstă de 42 de ani, din comuna Casimcea, judeţul Tulcea, pe care o găzduise în noaptea precedentă. În urma cercetărilor efectuate, după doar câteva ore, poliţiştii au reuşit să o reţină pe Baharita Ali, împreună cu sugarul, în comuna Castelu, la aproximativ 15 km de oraşul din care îl răpise pe micuţ. În timpul audierilor, femeia le-a declarat anchetatorilor că a luat copilul pentru a-l folosi la cerşit.