Doar 31 de autori de înşelăciuni prin intermediul telefoniei mobile au fost trimişi în judecată de la începutul anului trecut, deşi oamenii legii spun că, în acest interval de timp, s-au înregistrat peste 1.400 de cazuri de acest fel. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, cele mai multe dintre victime au fost contactate pe telefonul mobil de diverse persoane care au pretins că lucrează pentru operatori de telefonie mobilă şi au reuşit să le convingă să îşi reîncarce cartelele sau să cumpere anumite produse pentru care ar fi trebuit să plătească în prealabil diferite sume de bani. De asemenea, autorii au profitat de naivitatea unor persoane pe care le-au sunat pentru a le cere date personale sub pretextul verificării contului sau pentru îndreptarea unor erori legate de facturi. Uneori, celor înşelaţi li s-a recomandat chiar şi un număr de telefon pe care l-ar fi putut apela pentru a verifica autenticitatea mesajului sau a discuţiei purtate. Prejudiciul variază între 15 şi 600 de euro, dar există şi cazuri în care victimele au fost păcălite cu 10.000 de lei. De la începutul anului trecut şi pînă în prezent s-au înregistrat nu mai puţin de 1.443 de astfel de fapte. Poliţiştii spun că cercetările în aceste dosare sînt dificile, pentru că prevederile Legii 298/ 2008 specifică faptul că datele de identificare de la operatorii de telefonie mobilă se obţin numai pentru infracţiuni grave, aşa cum sînt ele definite de Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi numai cu avizul judecătorului. “Faptele prezentate nu fac parte din categoria infracţiunilor grave, aşa cum sînt definite în legislaţie, neputînd fi întotdeauna solicitate date de la operatorii de telefonie mobilă pentru identificarea suspecţilor, fapt ce îngreunează cercetările”, spun reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.