ANCOM vrea să modifice regimul de autorizare a operatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ANCOM vrea să modifice regimul de autorizare a operatorilor

Justiție 07 Septembrie 2010 / 00:00 361 accesări

Autoritatea de reglementare în comunicaţii a lansat, ieri, spre dezbatere publică, un proiect de decizie pentru modificarea regimului de autorizare a operatorilor, în vederea clarificării modului de completare a fişei de descriere a reţelelor şi a listei localităţilor în care se furnizează reţele. Astfela, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a completat fişa cu enumerarea exemplificativă a tehnologiilor actuale - CATV, DVB-C/Mx şi IPTV - utilizate pentru retransmisia programelor media audiovizuale. \"În cadrul Fişei de descriere a reţelelor şi serviciilor (anexa 3 a Deciziei 338/2010), ANCOM propune introducerea unei secţiuni noi cu scopul de a obţine informaţii exacte referitoare la infrastructura (proprie sau aparţinând unui terţ) utilizată de operatori pentru furnizarea fiecărui serviciu indicat în autorizarea generală\", se mai spune în comunicat. Proiectul de decizie supus consultării publice propune şi introducerea unui set de parametri tehnici pentru reţelele de comunicaţii electronice utilizate pentru retransmisia serviciilor de programe audiovizuale. \"Măsurile propuse sunt menite să protejeze interesele utilizatorului final în relaţia acestuia cu furnizorii, parametrii tehnici propuşi fiind esenţiali pentru asigurarea existenţei unor reţele publice de comunicaţii capabile să retransmită serviciile de programe audiovizuale la un nivel al semnalului care să reflecte corect din punct de vedere tehnic programele audiovizuale retransmise în cadrul reţelei\", se precizează în comunicat. Furnizorii care au fost deja autorizaţi să furnizeze reţele/servicii de comunicaţii electronice în baza Deciziei 338/2010 nu mai trebuie să transmită o nouă fişă de descriere a reţelelor şi serviciilor. Pentru a nu crea o situaţie defavorabilă celor care se află în curs de reautorizare, vechile formulare vor fi utilizate în paralel cu noile formulare pentru o perioadă de 10 zile de la data intrării în vigoare a proiectului. Proiectul de decizie poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la 7 octombrie.

Taguri articol


12