Șapte arestări în dosarul de proxenetism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șapte arestări în dosarul de proxenetism

Eveniment 22 Mai 2015 / 00:00 3324 accesări

Tribunalul Constanța a decis, miercuri seară, arestarea preventivă a șapte persoane acuzate de proxenetism și lăsarea în libertate, sub control judiciar, a altor 11 suspecți. Hotărârea nu este definitivă. Amintim că cei 18 fac parte dintr-o grupare amplă, specializată în racolarea de românce care erau trimise în Franța să se prostitueze. Oamenii legii spun că membrii rețelei au pus afacerea pe picioare în 2012 și au reușit ca, până în prezent, să ducă la „produs”, peste hotare, 32 de tinere. Ele erau cazate în locuințele închiriate de „pești” în orașele Paris, Dijon, Lyon, Bordeaux și Marsilia, iar toți banii încasați în urma serviciilor sexuale prestate, o adevărată avere, erau expediați în România, prin serviciile de transfer rapid. Conform anchetatorilor, în decurs de trei ani, fetele au câștigat peste 4 milioane de euro, pe care membrii rețelei i-au cheltuit pe vile și mașini de lux. În urma cercetărilor s-a stabilit că suspecții își găseau clienţii cu ajutorul anunțurilor însoţite de fotografii ale tinerelor postate pe site-uri de profil, accesibile în Franţa. Afacerea a fost oprită în urma unei acțiuni comune a anchetatorilor români și francezi, care a avut loc marți dimineață, simultan, în Constanța, Tulcea, Argeș, București și în mai multe orașe din Franța. Mascații au făcut 56 de percheziții domiciliare și au ridicat 36 de persoane.

Taguri articol


12