Opt bărbați reținuți în urma acțiunii de amploare organizată, în noaptea de joi spre vineri, pentru destructurarea unei grupări specializate în furturile de animale au fost prezentați, sâmbătă, magistraților Judecătoriei Constanța, cu propunere de arestare preventivă. În baza probelor strânse de investigatori, judecătorii i-au arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, pe șapte dintre suspecți: Eremia Lucian Zlate, Dumitru Rebenciuc, Ion Roşu, zis „Șacalu“, Ionuț Vlăduceanu, Constantin Adrian Vasile, Iordache Constantin Rujuc și Ion Safroş. Totodată, față de al optulea suspect, Marcel Cîrchea, judecătorii au dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile. Cei opt bărbați sunt bănuiți că, în doar câteva luni, au reușit să fure sute de animale. Gruparea a ajuns pentru prima dată în vizorul oamenilor legii în luna august. Atunci, ofițerii Serviciului de Poliţie Transporturi Constanţa au început să adune probe împotriva lor, pentru câteva furturi de combustibil din vagoanele CFR. La scurt timp, investigatorii au descoperit că membrii găștii își câștigau banii din jafurile date la ferme din județul Constanța, dar și din cele limitrofe. În urmă cu mai bine de trei săptămâni, în scenă au intrat și ofițerii Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, care au început să descoasă gruparea infracțională. URMĂRIȚI În noaptea de joi spre vineri, polițiștii i-au urmărit pas cu pas pe suspecți. La ora 03.00, șase bărbați au intrat într-o stână dintre localitățile Târgușor și Dorobanțu. După ce l-au bătut pe cioban, suspecții au încărcat într-o dubă 50 de oi. Nici măcar o secundă nu au bănuit că au ca martori zeci de polițiști și mascați ai Direcției pentru Operațiuni Speciale. Unul dintre membrii găștii s-a urcat în vehiculul în care se aflau animalele și a plecat spre comuna Mihail Kogălniceanu, iar ceilalți cinci au pornit către Medgidia. Mai multe echipe au plecat pe urmele dubei, pentru a afla unde urmau să fie duse oile. Apoi, polițiștii i-au încolțit pe cei cinci indivizi care se îndreptau către Medgidia. În momentul în care și-au dat seama că au fost prinși, hoții s-au repezit către polițiști, încercând să-i lovească cu pumnii și cu picioarele și să scape. Nu au reușit. Au fost, oricum, descurajați rapid de focurile de avertisment trase de oamenii legii. Până în prezent, anchetatorii îi bănuiesc pe membrii grupării că au comis cel puțin 12 astfel de fapte, în urma cărora au furat mai mulți cai, cel puțin 300 de oi și aproape 30 de porci.