Pentru a preveni tentativele și fraudarea examenului de Bacalaureat, de câțiva ani, Ministerul Educației a decis ca fiecare sală de concurs, dar și spațiile unde se depozitează, multiplică subiectele și unde se corectează lucrările să fie supravegheate cu camere de monitorizare. Cu toate acestea, în fiecare an, elevii au încercat marea cu degetul și, cu toate că erau monitorizați în timpul probei, nu s-au abținut și au folosit fițuici sau telefoanele mobile pentru a copia. Anul trecut, de exemplu, în sesiunea iunie - iulie, 22 de elevi au fost prinși încercând să copieze și au fost eliminați din examen, iar în sesiunea august - septembrie, deși au fost mai puțini înscriși, 30 de tineri au ratat șansa de a obține pe căi legale diploma de Bac. Nici în acest an, elevii nu au scăpat de tentația copiatului și, în cele trei probe de examen, șapte tineri au fost eliminați din Bacalaureat pentru fraudă și tentativă de fraudă, cel mai mare număr de elevi eliminați fiind înregistrat la proba de vineri. Astfel, patru elevi care susțineau ultima probă - cea la alegere a profilului și specializării, în centrele de examen de la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, Liceul Teoretic ”Decebal” din Constanța, Colegiul Economic din Mangalia și Liceul Tehnologic ”Axiopolis” din Cernavodă, au fost eliminați din sala de concurs pentru că au fost prinși copiind de pe ciornele altor candidați sau de pe propriile fițuici. Aceștia au fost declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.
Vineri, 5.634 de candidați au susținut ultima probă a examenului, respectiv una din disciplinele Biologie, Chimie, Geografie, Economie, Fizică, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie sau Sociologie. Conform calendarului, pe 7 iulie, până la ora 16.00, se vor afișa primele rezultate. În aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, care urmează să fie rezolvate în intervalul 8 - 9 iulie. Pe 10 iulie, vor fi făcute publice rezultatele finale.
RELAXARE LA ULTIMUL EXAMEN Ultima probă a fost tratată de elevi cu mai multă relaxare, iar acest lucru s-a văzut în atitudinea și în ținutele pe care le-au adoptat pentru examen. După ce au văzut subiectele, mulți dintre elevii care au susținut proba la Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații au răsuflat ușurați și s-au declarat optimiști cu privire la rezultate. ”Am dat proba la Biologie vegetală și animală. A fost mai ușor decât mă așteptam, am avut câteva subiecte de genetică, un scurt eseu despre bolile ereditare. Am știut să rezolv. Am făcut meditații două săptămâni la Biologie, doar ca să îmi pun la punct mai bine cunoștințele, dar cred că anul acesta se putea lua Bac-ul și fără să te meditezi”, a spus Cristi. Au fost însă și tineri care au ieșit înjurând de la examen, semn că subiectele primite nu au fost pe placul lor. La Colegiul Național de Arte l-am întâlnit pe Corvin, care a dat proba la Geografie. El a povestit că cele mai grele subiecte pe care le-a avut de rezolvat erau niște comparații pe care trebuia să le realizeze între Munții Apuseni și Podișul Dobrogei și Spania - Ucraina. ”M-am descurcat la toate probele pentru că m-am pregătit individual pentru acest examen. Chiar dacă au fost și subiecte mai dificile, am știut să le rezolv până la urmă. Nu m-am gândit încă la nota pe care o voi lua, dar sigur promovez”, a povestit Corvin.