Până în acest moment al campaniei electorale, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, se bucură de prima poziţie în toate sondajele din România, dar beneficiază și de susţinere de peste hotare. Mai exact, șapte nume sonore la nivel european și mondial au ţinut să-i transmită liderului social democrat mesaje de susţinere şi încurajare pentru alegerile prezidenţiale de duminică. Este vorba, printre alții, de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka, premierul Georgiei, Irakli Garibasvili, premierul Albaniei, Edi Rama, premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, premierul Slovaciei, Robert Fico, premierul Belgiei, Elio di Rupo, vicecancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, și președintele grupului S&D din PE, Gianni Pittella. În acest context, aseară, la confruntarea electorală de la Antena 3, în locul candidatului ACL, Klaus Iohannis, care a refuzat invitația, a venit premierul Italiei, Matteo Renzi. Oficialul italian s-a declarat prieten al omologului său român, Victor Ponta, afirmând că acesta a câștigat deja alegerile dintr-un motiv simplu: contracandidatul său lipsește de la dezbatere, ferindu-se să dea ochii cu electoratul. ”Victor Ponta va fi un președinte excelent”, a afirmat Renzi. Premierul italian a mai arătat, referindu-se la românii care trăiesc în Italia, că privirile trebuie îndreptate la provocările din viitor. Un alt prim-ministru care și-a declarat susținerea, aseară, pentru Victor Ponta a fost premierul moldovean, Iurie Leancă, care a pus accent pe relația dintre București și Chișinău, relație ce s-a consolidat de când Victor Ponta conduce Executivul.