Șase milioane de amatori de bere, așteptați la Oktoberfest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șase milioane de amatori de bere, așteptați la Oktoberfest

Monden 19 Septembrie 2014 / 00:00 347 accesări

Circa șase milioane de amatori de bere sunt așteptați, începând de sâmbătă, la Munchen, la Oktoberfest, una dintre cele mai mari sărbători populare din lume, ajunsă la cea de-a 181-a ediție. Noul primar al orașului, Dieter Reiter, reprezentând Partidul Social Democrat, urmează să deschidă manifestarea, care va dura 16 zile.

Din 1950, onoarea de a da cep primului butoi de bere de 200 de litri îi revine edilului-șef al orașului. Berea trebuie să curgă după cât mai puține lovituri în butoi. Dieter Reiter și-a propus să nu depășească trei-patru și s-a antrenat intens cu un ”spărgător de butoaie” la berăria Paulaner. Presiunea pe primar este maximă, fiindcă predecesorul lui, Christian Ude, și el social-democrat, deține recordul, cu două lovituri.

Anul trecut, cei circa 6,4 milioane de vizitatori au băut aproape 6,7 milioane de litri de bere din mass-urile de un litru. Pentru prima oară în acest an, un mass urmează să coste peste zece euro în unele din cele 14 mari corturi din Piața Maria Tereza. Alături de berea servită doar de șase berării din Munchen autorizate, Augustiner, Hacker Pschorr, Hofbrau, Lowenbrau, Spaten și Paulaner, toate fondate în secolele al XIV-lea - al XVI-lea, vizitatorii vor avea la dispoziție covrigi uriași, carne de porc și de vită, pregătite ca specialități locale. În 2013 au fost sacrificați 58 de viței și 114 vaci pentru masa de la Oktoberfest.

Chiar dacă turiști din lumea întreagă vin la Munchen în această perioadă, majoritatea italieni și americani, Oktoberfest rămâne o manifestare bavareză, 72% dintre vizitatori fiind din Bavaria. La ultima ediție, orașul a înregistrat venituri de circa 1,1 miliarde de euro. Oktoberfest sărbătorește 204 ani de la prima ediție, când a avut loc nunta celui care avea să fie regele Bavariei, Ludovic I, cu Theresa von Sachsen-Hildburghausen, la 12 octombrie 1810, dar este doar la a 181-a manifestare, 24 de ediții fiind anulate din cauza unor războaie, epidemii sau hiperinflației din anii '20. Considerat, în străinătate, un simbol al Germaniei, evenimentul este organizat și în alte colțuri ale lumii. Potrivit biroului de presă al Primăriei din Munchen, există aproximativ 2.000 de serbări Oktoberfest în lume, cele mai importante fiind organizate la Blumenau, în Brazilia, Kitchener - în Canada și Frankenmuth din SUA, ultimul oraș fiind supranumit ”mica Bavarie din Michigan”.

Taguri articol
PSD


12