Șefa ICR Paris și-a dat demisia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șefa ICR Paris și-a dat demisia

Politică 13 Februarie 2015 / 15:40 839 accesări

Yvette Fulicea, directoarea ICR Paris, și-a prezentat astăzi demisia, ca urmare a incidentului cu invitațiile pentru recepția ocazionată de vizita președintelui Klaus Iohannis la Paris. "Doamna Yvette Fulicea și-a prezentat vineri, 13 februarie 2015, demisia din funcția de director al Institutului Cultural Român de la Paris. Demisia a fost acceptată de președintele Institutului Cultural Român", se arată într-un comunicat al ICR. Marți, președintele ICR, Lilian Zamfiroiu, a propus declanșarea procedurii de revocare din funcția de director al ICR de la Paris a lui Yvette Fulicea. În urma aceluiași incident, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus de urgență încheierea misiunii permanente la Ambasada României din Franța a diplomatei responsabile de incident, precum și încetarea detașării și a raporturilor de muncă ale acesteia cu MAE. Scriitorul Radu Portocală afirmă, într-o scrisoare adresată ambasadorului României la Paris, Bogdan Mazuru, că e-mailul în care a primit invitația la o recepție organizată cu ocazia vizitei președintelui Klaus Iohannis în Franța conținea un fișier în care erau trecute numele celor invitați și diverse comentarii precum "indezirabil", "scârbos" sau "vrea cu soția".



12