Șefii de la DIICOT și Poliție, audiați la ICCJ în dosarul lui Berbeceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șefii de la DIICOT și Poliție, audiați la ICCJ în dosarul lui Berbeceanu

Eveniment 12 Februarie 2015 / 19:57 341 accesări

Fostul şef al DIICOT, Alina Bica, şi şeful Poliţiei, Petre Tobă, dar şi mai mulţi procurori urmează să fie audiaţi în dosarul în care sunt judecaţi cei care l-au anchetat pe Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Crimă Organizată Alba. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să admită cererea venită din partea lui Berbeceanu cu privire la audierea mai multor persoane care ar avea cunoştinţă că el ar fi fost anchetat în mod abuziv de către procurorii DIICOT Alba. Decizia instanţei supreme vine după ce, în 14 ianuarie, Traian Berbeceanu a cerut să fie audiaţi în cazul său Alina Bica, Petre Tobă, precum şi mai mulţi procurori care ar fi ştiut de situaţia din instituţia unde lucra. La acel termen Berbeceanu a arătat că doreşte audierea fostului procuror-şef al DIICOT Alian Bica, despre care a spus că ştia încă din luna iunie 2012 despre tensiunile apărute la nivelul DIICOT şi BCCO Alba. Referitor la audierea şefului Poliţiei Române,Traian Berbeceanu a spus că, încă din 2012, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) despre faptele penale şi disciplinare comise de cei trei foşti anchetatori ai săi. Instanţa a admis şi cererea lui Berbeceanu privind audierea actualului şef al DIICOT Georgiana Hossu, arătând că a fost martor la discuţiile sale cu Alina Bica, precum şi pe Dan Hossu, soţul acesteia, poliţist în rezervă şi fost ofiţer de BCCO, care ar putea confirma că la Alba i se pregătea un dosar. Tot în boxa martorilor urmează să fie chemaţi şi ofiţerii de Poliţie Gheorghe Stupilă, care, susţine Berbeceanu, să prezinte "încrâncenarea" cu care cei trei anchetatori ar fi dorit înlăturarea sa de la BCCO Alba, Florentin Robescu şi Claudiu Cucu, despre cel din urmă spunând că ştie toate discuţiile sale cu Alina Bica. În plus, la instanţa supremă vor fi audiaţi şi procurori cu care a colaborat în trecut comisarul, la diverse dosare: Diana Pecincu, care a instrumentat dosarul "Hidra", Florin Nanu, Forin Dumitraşcu, Adrian Mircea, Augustin Lazăr, care i-au coordonat activitatea la dosarele "Spumă", "Bibanul" şi "Aurul Dacic", dar şi aprocurori de la DIICOT care s-au ocupat de dosarul în care el era cercetat: Valentin Trif şi Adrian Nicolae Băican. Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată, în iulie 2014, de procurorii DIICOT, fiind acuzat de luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare. Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, în dosarul de la DIICOT Alba în care a fost acuzat, fără probe, că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. El a fost schimbat din funcţie în octombrie 2013, fiind repartizat, la începutul lunii decembrie 2013, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara. Dosarul lui Berbeceanu a fost preluat de la DIICOT Alba la Structura Centrală a Direcţiei în 1 noiembrie 2013. În 16 iulie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Ioan Mureşan, procuror şef al DIICOT Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual, pe Nicolaie Ioan Cean, fost procuror DIICOT în perioada 7 decembrie 2009 - 15 august 2013, în prezent pensionat, pentru complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, şi pe Alin Mirel Muntea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. Potrivit DNA, fostul şef al DIICOT Alba şi cei doi complici ai săi au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu încercând să îl reducă la tăcere pe fostul şef al BCCO Alba şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina. Cele două dosare - cel în care Berbeceau este inculpat şi cel în care este victimă - au fost conexate la instanţa supremă.



12