Șeful CCR trasează sarcini Parlamentului…

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șeful CCR trasează sarcini Parlamentului…

Politică 24 Aprilie 2015 / 00:00 929 accesări

Curtea Constituţională a României (CCR) este una dintre instituțiile acuzate că au servit, de-a lungul anilor, interesele lui Traian Băsescu, în ce privește demontarea hotărârilor adversarilor politici sau biciuirea constituțională a unor legi care erau făcute de ”dușmani”. Lungul timp în care au decis cine mișcă sau nu în România lui Băsescu pare să fi dat membrilor CCR impresia că este atributul lor să traseze sarcini puterilor statului. Acum, președintele CCR, Augustin Zegrean, dă directive Parlamentului. El a afirmat că votul în cazul cererii DNA privind arestarea lui Dan Șova ar putea fi reluat dacă magistrații Curții vor admite contestația liberalilor, care s-au plâns la CCR că hotărârea Senatului ar fi neconstituțională: "Dacă am zice că e neconstituţional, cred că (Parlamentul - n.r.) ar trebui să adopte altă hotărâre (în cazul Șova - n.r.), dacă prima nu e bună, nu?”. Lanțul problemelor în cazul Șova a plecat de la vidul legislativ. Senatorii cred că, odată cu obligativitatea de a juca după muzica CCR, Parlamentul încetează să mai fie suveran.



12