Managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti, Călin Boeru, care deţinea această funcţie din anul 2006, a demisionat în urma scandalului care a izbucnit după ce o femeie care s-a prezentat la acest spital a fost trimisă cu un taxi la Bucureşti şi a născut pe drum un copil declarat mort. Administratorul public al judeţului Prahova, Fabioara Ionescu, a declarat, astăzi, că la sfârşitul săptămânii trecute managerul maternităţii din Ploieşti, Călin Boeru, a depus la Consiliul Judeţean, care în administrare spitalul, o cerere de încetare a contractului de management, cu acordul ambelor părţi. Fabioara Ionescu a precizat că a primit cererea lui Călin Boeru în cursul zilei de astăzi şi că pentru mâine a fost convocat Consiliul de Administraţie al spitalului, în cadrul căruia se va discuta demisia managerului şi vor fi dezbătute concluziile raportului de control al Ministerului Sănătăţii, concluzii care nu au fost trimise până luni după-amiază la Consiliul Judeţean Prahova.