Și polițiștii locali pot primi normă de hrană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din ianuarie

Și polițiștii locali pot primi normă de hrană

Justiție 25 Octombrie 2014 / 00:00 2379 accesări

Politiştii locali vor primi, de la începutul anului viitor, norma de hrană precum colegii lor din subordinea Ministerului de Interne, după aprobarea unor hotărâri de către consiliile locale. Asta după ce Guvernul a aprobat în 15 octombrie, prin Ordonanţă de Urgenţă, completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010. Noile prevederi, care intră în vigoare peste două luni, stabilesc că autorităţile administraţiei publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a Consiliului Local, norma de hrană poliţiştilor locali conform OG 26/1994. „Mă bucur că Guvernul a aprobat această măsură, care asigură un tratament echitabil pentru angajaţii Poliţiei locale şi oferă autorităţilor locale posibilitatea de a gestiona în mod eficient activitatea acestora. O iniţiativă mai veche în acest sens îi aparţine primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, care, alături de alţi edili, a propus încă din 2011 modificarea legislaţiei referitoare la poliţia locală. Măsurile propuse vizau acordarea de drepturi salariale suplimentare şi dimensionarea diferenţiată a efectivelor de poliţie locală. La începutul acestui an, şi eu am susţinut o declaraţie politică prin care solicitam suplimentarea efectivelor poliţiei locale proporţional cu numărul locuitorilor comunităţii în care acţionează“, a declarat senatorul PSD de Ilfov Gabriela Firea.

APLICARE Rămâne de văzut în ce limite se va acorda norma de hrană pentru polițiștii locali. „Așteptăm să se publice și normele de aplicare a ordonanței și să vedem ce bani vor putea fi alocați în acest sens. Evident că este o inițiativă bună, pentru că și polițiștii locali stau în stradă și asigură respectarea legii, motiv pentru care toți trebuie tratați la fel“, a declarat, la rândul său, directorul executiv adjunct al Poliției Locale din cadrul Primăriei Constanța, Daniel Bratu.



12